Cu toate că nu aveau ca astăzi mormare de hârtie, caiete, agende fel de fel, dar nici ustensile de scris cu duiumul, bătrânii torăceni se descurcau cum puteau. Mai ales cărturarii satului purtau notițe pentru fiecare an și pentru fiecare anotimp, când vicistitudiniile vremii își spuneau cuvântul. Dacă era secetă, evidențiau pe calendarele vechi bisericești durata acesteia, dacă precipitățiile erau cu piatră, adică însoțite de grindină și, în cel mai rău caz, dacă se înregistrau inundații, se specifica partea hotarului care a fost afectată. De cele mai multe ori, când nu aveau spațiu, scriau pe marginea foilor de carte laică.

Toate aceste notări au avut o însemnătate incomensurabilă, fiindcă copiii, nepoții și, eventual, strănepoții consultau foarte importante aceste însemnări agricole, pentru a putea prevede ce va aduce viitorul și ce culturi ar trebui însămânțate ca pierderile să nu fie atât de mari, ba chiar catastrofale. Bătrânii noștri se ghidau și după marile sărbători bisericești, după care se așteptau ploi abundente, precum de Sfântul Ilie, când, spun ei, era musai să ploaie, că așa a lăsat Bunul Dumnezeu.

,,Cei vechi de zile” specificau cu cuvinte în grai bănățean unele perioade din an. Cea mai cunoscută care ne-a rămas și în zi de astăzi a fost, dacă era tare, tare cald, următoarea: ,,Copile, acuma nis în dricul verii”.

I. MIAT

Articolul îl puteți citi în numărul 35 din 31 august 2019