Majorarea preţurilor petrolului brut la bursele internaţionale şi creşterea cursului dolarului cauzează scumpirea derivaţilor în Serbia. Statul trebuie să intervină ca şi în anul 2012.

Derivaţii la benzinăriile din Serbia sunt, din zi în zi, tot mai scumpi. În comparaţie cu începutul anului, litrul de benzină pe la mijlocul acestei luni a scumpit cu 6,16 dinari, iar “dieselul”, chiar cu 8,36 dinari. Zilele acestea cel mai mult a scumpit “dieselul” fără aditivi – 160,5 din../l, iar cel cu aditivi a ajuns la nivelul de 165,5 din./l.
Preţurile petrolului brut cresc continuu încă de la mijlocul lunii februarie curent. Petrolul de tip “brent” numai ce nu a atins preţul de 80 dolari per baril. O lovitură suplimentară asupra preţului cu amănuntul la benzinăriile noastre a fost şi creşterea valorii dolarului american.
– În comparaţie cu începutul anului, petrolul brut a scumpit cu 16,8 procente – spune Tomislav Mićović, preşedintele Asociaţiei Companiilor de Petrol din Serbia (UNKS). Acesta a scumpit suplimentar şi din cauza creşterii cursului dolarului, care a fost de 1,7 procente. Benzina a scumpit în această perioadă cu 4,3 procente, iar “dieselul” cu 5,7 procente. Preţurile au sărit la toate benzinăriile din ţările din regiune.
Companiile de petrol evidenţiază că statul, prin micşorarea impozitării şi accizelor sale în preţul derivaţilor, ar putea să controleze preţurile derivaţilor şi să stopeze o majorare mai mare a derivaţilor în Serbia. Astfel s-ar putea atenua consecinţele perturbărilor de pe piaţa şi de la bursele internaţionale de petrol, căci în caz contrar s-ar putea întâmpla ca scumpirile derivaţilor la staţiile de benzină să “se mute” şi pe listele preţurilor tuturor serviciilor şi produselor.
– De la începutul anului, impozitarea (adică accizele) unui litru de benzină în Serbia s-a majorat cu 2,63 dinari, iar a “dieselului” cu 3,07 dinari – arată calculul acestei asociaţii. Aceasta este consecinţa majorării accizelor şi a TVA din cauza creşterii bazei impozitare totale.
Analizele Asociaţiei Companiilor de Petrol arată că partea care revine statului din preţul fiecărui litru de benzină este de 55,2 procente, iar această înseamnă practic că din 149,40 dinari statul ia 82,44 dinari. La “diesel”, statul ia şi mai mult – 53,8 procente, respectiv 86,60 dinari din preţul de 158,98 dinari.

Tiberiu LĂPĂDAT

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 22 din 2 iunie 2018