Cultură

SPECTACOL PASCAL PREZENTAT DE S.C.A. „MIHAI EMINESCU” DIN COŞTEI

SPECTACOL PASCAL PREZENTAT DE S.C.A. „MIHAI EMINESCU” DIN COŞTEI

Lumină în suflet, prin cântece şi dansuri

 

Sfinetele sărbători pascale nu le putem concepe fără cozonac, ouă roșii, iepurași, mielușei, dar nici fără spectacolul de Paște pe care ni-l oferă în dar, an de an,  S.C.A. „Mihai Eminescu” din Coştei, mânuită  cu perseverență de către Viorel Bălăgean.

Așadar, în Sfântă zi de sărbătoare, când serbăm renașterea naturii, numeroșii membrii ai acestei Societăți, prin cântece, dans și voie bună, au contribuit la o adevărată renaștere a sufletelor noastre.

https://youtu.be/CMyPDF9-5j4

Programul a fost inaugurat de Grupul vocal-instrumental al S.C.A. „Mihai Eminescu”, condus de profesorul Marcel Novac, prin cântecul „Hristos a Înviat” . Cu acelaşi salut creştin s-a adresat moderatoarea programului, Amelia Bălăgean, după care Viorel Bălăgean, preşedintele S.C.A. „Mihai Eminescu”, a vorbit cu cuvinte alese despre succesele Societății.

 

În fața numeroșilor spectatori care au umplut sala până la refuz s-au prezentat au sumedenie de soliști vocali și instrumentiști; Fanfara S.C.A. „Mihai Eminescu”, dirijată de Petru Purenda, orchestra Societății dirijată de prof. Nelu Iencea, Grupul vocal „Fetele de la Coștei”, instruit de tânărul David Butan și Grupul vocal „Mărgăritarele” dirijat de prof. Marcel Novac. Micii dansatori ai Societății, coordonați de Viorel Bălăgean au prezentat montajul folcloric „Nunta păpușilor”, iar finalul a aparținut formației de dansuri feminine, care a prezentat un dans stilizat de fete.

https://youtu.be/L6AHalT2hEM

https://youtu.be/FQCtUTLYRI0

Programul a durat în jur de trei ore şi nu a lăsat pe nimeni indiferent.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 14 aprilie 2018