Chiar 86 la sută din toate tractoarele au o vechime de peste 20 de ani.

În perioada ce urmează, Ministerul Agriculturii, Gospodăririi Apelor şi Silvicultrurii ar trebui să deschidă apeluri publice pentru cumpărarea tractoarelor care se montează la noi în ţară şi tot în perioada ce urmează se aşteaptă şi dechiderea apelului public pentru Programul IPARD.

Tractoarele au o vechime destul de mare

Datele Asociaţiei Economice a Importatorilor şi Exportatorilor de Maşini Agricole indică asupra faptului că există mare interes în rândul producătorilor agricolei înmatriculaţi, căci chiar 86 la sută din toate tractoarele au o vechime de peste 20 de ani, iar numai 5,3 la sută sunt vechi de zece ani. 20 la sută din gospodăriile agricole nu dispun de tractoare proprii, iar în medie un tractor există la fiecare 7,7 hectare de pământ arabil.

Când este vorba despre vechimea tractoarelor, nu avem o situaţie mai bună nici când este vorba despre combine. Datele asociaţiei economice amintite arată că avem 62.952 de combine şi că peste 82 la sută din ele au o vechime de 20 de ani, iar numai 6,4 la sută au mai puţin de zece ani.

Ce marcă de tractoare pot cumpăra agricultorii?

Din cauza celor amintite, este important să amintim că se aşteaptă mare interes în rândurile producătorilor agricoli individuali înmatriculaţi, care pot aplica la Fondul de Preaderare IPARD, şi anume de la începutul lunii ianuarie, pentru a cumpăra cu subvenţii de 50 la sută tractoare cu o putere de 60 de kilowaţi, şi anume tractoarele MTZ „Belorus” şi tractoarele indiene „Mahindra”, „Tafe” , IMT şi „Solis”.

De altfel, până în data de 25 noiembrie 2019 a fost deschis cel de-al doilea concurs pentru cumpărarea tractoarelor, la care au sosit 437 de cereri ale agricultorilor sau, mai bine spus, ale gospodăriilor agricole înmatriculate, iar lor trebuie să li se achite circa zece milioane de de euro.

Mai trebuie să spunem că apeluri publice au fost publicate în anul 2017 şi în anul 2018 – în valoare de 56 milioane de euro, în anul 2019 – în valoare de 80 milioane de euro, iar în anul 2020 sunt planificate 39 milioane de euro. Această sumă reprezintă 75 la sută din suma totală menită pentru aceasta.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 02 din 11 ianuarie 2020