ALIBUNAR: Revitalizarea infrastructurii locale

În cadrul proiectelor de importanță majoră care se vor realiza în decursul anului 2020, este prevăzută reconstrucţia edificiului sanitar din Alibunar din aspectul eficienței energetice. Lucrările de reparație au început în prima decadă a lunii martie și ele se vor realiza în câteva etape. Prima etapă a lucrărilor cuprinde instalarea materialului termoizolant la exteriorul obiectivului. După cum au menționat autoritățile, realizarea acestui proiect va avea importanță enormă pentru obținerea unor economisiri la încălzirea acestui edificiu sanitar.

                               
                                NICOLINȚ: Marcarea Zilei Femeii

Vineri, 6 martie curent, în sala de educație fizică a Școlii Generale ,,2 Octombrie” din Nicolinț a avut loc o festivitate de marcare a Zilei Femeii – 8 Martie, pregătită de elevi și cadrele didactice. Un refert dedicat acestui eveniment a fost citit de eleva Alexandra Cebzan Zeman, iar apoi elevii de la ciclul I-VIII, instruiți de înv. Ionel Danciu, au prezentat scenetă ,,În așteptarea Ajunului”. Poezia ,,Mamea mea” a fost recitată de elevele Angela Pașca și Teodora Miul, pregătite de învățătoarea Lina Greoneanț. În continuare, au prezentat un recital elevii de clasa I, instruiți de înv. Ionel Danciu, urmați de elevii de clasa a II-a, instruiți de înv. Andreea Boraci, care s-au prezentat cu un mănnchi de poezii închinate mamelor dragi. Elevii de clasa a III-a, pregătiți de înv. Flavia Dalea, au evoluat cu un recital. Elevii de clasa a IV-a, pregătiți de Monica Jaklić, s-au prezentat cu un recital de poezii, iar programul s-a încheiat cu o scenetă în care au evoluat elevii de la ciclul V-VIII, pregătiți de prof. Romanța Glanda.

                                                                                                                                                          Ion Mărgan

                                            Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertartea” nr.10 din 14 martie 2020