Negocieri privind extinderea liniei de tren până la Panciova

Locţiitorul primarului Capitalei Goran Vesić a anunţat că de la 1 septembrie Belgradul va finanţa circulaţia trenului belgrădean pe relaţia din centrul Belgradului până la Mladenovac.

În toi sunt negocierile cu Panciova în vederea extinderii acestei linii până în oraşul de pe Timiş.

Se doreşte revenirea la vechea rută de la Ovcea până la Panciova. ,,Este o parte însemnată a sistemului de transport public. Indiferent de proiectul metroului, vom face eforturi pentru extinderea reţelei feroviare”, a menţionat Goran Vesić.

* * *

PANCIOVA: Stare haotică în transportul public

Începând de vinerea trecută (30 august) autobuzele întreprinderii ATP din Panciova circulă în fiecare zi după un alt orar. Vineri au circulat după orarul de duminică, ceea ce a însemnat că unii pasageri au aşteptat în staţie autocarul care nu a sosit.

Angajaţii afirmă că din cauza deficitului de şoferi plecările au fost rărite. Încă nu se ştie cât timp va dura această situaţie incertă, dar ne aşteptăm ca orarul să fie cât de curând unul stabil pentru ca pasagerii să ştie cât să-şi aştepte autobuzul.

Plecările spre Belgrad sunt şi în continuare la fiecare jumătate de oră, iar şoferii se străduiesc să respecte acest orar.

* * *

Expoziţie de exponate rock, plachete şi fotografii

În cadrul Zilelor Rockandrollului (29 şi 30 august), pe platoul din faţa Centrului Cultural din Panciova au avut loc concerte la care s-au prezentat tineri, dar şi legendele panciovene ale acestui gen de muzică.

La Galeria de Artă Contemporană din Panciova a fost vernisată expoziţia de plachete, fotografii şi exponate rock, cu scopul de a reaminti publicului de istoria bogată a muzicii rock în Serbia. Organizatorii şi-au mai propus să-i motiveze pe tineri să creeze muzică de calitate care dintotdeauna a avut impact pozitiv asupra diferitelor genuri artistice.

Cei de la Asociaţia Muzicienilor Rock din urbea bănăţeană afirmă că Panciova este unul dintre puţinele oraşe din Serbia care se poate mândri cu faptul că fondatorii Muzeului Rock din ţară expun şi în alte localităţi, deoarece doresc ca un număr cât mai mare de vizitatori să cunoască legendele muzicii rock din Serbia şi să nu dea uitării succesele formaţiilor de odinioară.