NICOLINŢ: Ajutor persoanelor cu dizabilităţi

Tinerii activişti ai cadrul Consiliului Comunal al Partidului Progresist Sârb, în decursul săptămânii lăsate în urmă, au vizitat mai multe persoane cu dizabilităţi şi pe acelea care necesită îngrijire medicală adecvată. Cu acest prilej, tinerii activişti au stat de vorbă cu persoanele neajutorate, pentru a afla care sunt problemele care îi frământă şi ce fel de ajutor solicită. În convorbirea realizată la faţa locului s-a constatat că aceste persoane într-adevăr au nevoie de îngrijire medicală permanentă şi de atenţie deosebită din partea organelor competente. Activiştii umanitari au promis că vizitele lor vor fi mai dese şi că vor asigura persoanelor cu dizabilităţi consultanţă medicală mai frecventă. Persoanele vizitate au mulţumit tinerilor voluntari pentru grija pe care le-o poartă.

ALIBUNAR: Agricultorii în faţa unor noi încercări

Aşa cum se obişnuieşte, agricultorii la început de an stau la gura cuptorului şi sumează rezultatele realizate, dar cu gândul la cele ce vor urma în anul 2020. După cum au constatat ei, rezultatele finale ale recoltei la porumb din toamna trecută arată că anul trecut a fost un an roditor. Recolta la porumb a fost una de invidiat, însă preţul de achiziţie este jalnic. Au fost realizate surplusuri mari la toate produsele agricole, însă preţul de achiziţie lasă de dorit. Producătorii individuali se plâng că şi în acest an problemele au rămas aceleaşi. Cheltuielile de producţie sunt în creştere rapidă, îndeosebi la motorină, preţ care îi „ameţeşte” pe ţărani. Ajutor pentru agricultori nu sunt din nicio, cu toate că au fost promisiuni din partea statului, însă creditele bancare nu sunt atractive pentru producători. În situaţia când toţi îi şantajează, agricultorii devin suspicioşi şi nu mai au încredere în nimeni. De aceea trebuie să se bazeze pe forţele proprii şi pe buzunarul lor, care este tot mai gol.

SELEUŞ: Lucrările în câmp în timpul iernii

Din cauza situaţiei nefavorabile din toamna anului trecut, o parte din terenurile agricole au rămas nelucrate. Specialiştii recomandă acum ce trebuie întreprins pentru asanarea situaţiei. Anume, la intrarea în iarnă, suprafeţele agricole s-au prezentat astfel: au fost suprafeţe arate la umiditate optimă, dar negrăpate, alte suprafeţe au fost arate pe sol uscat sau umed şi au apărut bolovani, iar altele au rămas nelucrate. Pentru terenurile care au fost arate, dar negrăpate, se recomandă aplicarea lucrărilor cu noi tipuri de grape cu discuri prevăzute în spate cu tăvălugi, care pot realiza o bună mărunţire şi nivelare a solului. Succesiunea fenomenelor de îngheţ-dezgheţ a creat condiţii pentru sfărâmarea bolovanilor, pe linia minimă de coeziune, fără a provoca prăfuirea solului. În situaţia suprafeţelor nelucrate, se poate efectua arătura, dacă permite starea vremii. Totuşi, o arătură la 15-18 cm adâncime, executată în iarnă, nu este la nivelul arăturii de toamnă, dar este mai bună decât cea care se face în primăvară, spun specialiştii.