SELEUŞ: Lavanda – o plantă încântătoare

În grădinile multor gospodine se poate găsi o plantă de culoare mov – lavanda. Este o plantă minunată şi benefică pentru sănătatea omului. S-a descoperit că lavanda are o multitudine de întrebuinţări: de la alungarea instectelor până la scopuri terapeutice (alungarea stresului, combaterea oboselii şi anxietăţii, relaxarea muşchilor, dar şi rolul ei antiseptic). Lavanda nu este o plantă pretenţioasă în privinţa îngrijirii, numai că trebuie respectaţi anumiţi paşi, începând de la plantare, precum şi umiditatea scăzută a solului, pentru a se obţine o producţie cât mai eficientă. Din lavandă se pot obţine o mulţime de produse farmaceutic: săpun, sare de bucătărie, lumânări cu ceară naturală, ulei de lavandă, bile efervescente de baie, odorizant auto şi altele. Specialiştii recomandă cultivarea acestei plante benefice şi încântătoare, pentru ca toţi oamenii să beneficieze de această plantă de culoare mov.

 

NICOLINŢ: Amenajarea fântânilor arteziene

În cadrul acţiunii de revitalizare a mediului rural, autoguvernarea locală a iniţiat o serie de activităţi privind amenajarea fântânilor arteziene în localităţile din Comuna Alibunar. O acţiune similară a fost întreprinsă în localitatea Nicolinţ de către o echipă specializată pentru întreţinerea cişmelelor publice şi a fântânilor forate.
În decursul săptămânii lăsate în urmă, o echipă responsabilă pentru întreţinerea fântânilor publice a efectuat lucrări de reparare la o fântână arteziană care are o vechime de peste 100 de ani. Lucrările au fost efectuate cu scopul de a se îmbunătăţi debitul de apă pentru un număr mare de consumatori care se aprovizionează cu apă potabilă tocmai de la această fântănă forată la adâncime de circa 80 de metri. În următoarele zile se va reamenaja platoul din jurul acestei cişmele, la care s-a făcut cea de-a doua reabilitare a ţevilor prin care curge apă de cea mai bună calitate bacteriologică.

                                                                                                                                                    Ion Mărgan

Articolul îl puteţi citi integral în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 34, din 24 august 2019