Sarcinile asumate, îndeplinite în întregime

Vara aceasta în jur de 100 de copii din părţile noastre s-au îndreptat spre taberele de la Sulina, Căprioara şi Oglinzi pentru a petrece zile de neuitat atât pe litoralul românesc, cât şi la munte. Taberele au fost puse la dispoziţia etnicilor români din afara României de Guvernul României prin Programul ARC al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. De organizarea taberelor s-a ocupat Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia cu sprijinul Consulatului General al României la Vârşeţ.

Pe această temă am vorbit cu Tiberiu Ciortan, secretar general al Consiliului Naţional Român. Interlocutorul nostru a declarat următoarele:

-Datorită Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi cu sprijinul Consulatului României la Vârşeţ, Consiliul Naţional Român a organizat tabere pentru copii şi tineri în trei locuri din România. În iulie, 34 de copii, coordonaţi de Tatiana Petrică, au mers în tabăra de la Oglinzi. În august, prin intermediul Consiliului 25 de copiii au fost în tabăra de la Căprioara, iar 42 au fost în tabără la Sulina. Coordonatori au fost Sorin Ianeş (la Căprioara), Adrian ţăran şi Sebastian Ciortan (la Sulina).

După anunţul primit din partea Consulatului României la Vârşeţ, am anunţat toate şcolile cu limba de predare română şi i-am rugat pe directori să propună însoţitori, coordonatori. Până la plecare nu am primit niciun răspuns. Prin eforturi proprii am găsit tineri precum sunt Tatiana, Sorin, Adrian şi Sebastian, care care au dus totul la bun sfârşit.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 35 din 31 august 2019