Fără măsuri radicale de combatere a crizei climatice, peste jumătate din lume ar putea înregistra temperaturi pozitive record în fiecare an până în 2100.

Sub același scenariu, temperaturi pozitive record ar putea fi înregistrate în două treimi dintre cele mai slab dezvoltate state ale lumii în fiecare an până în 2100.

Limitarea încălzirii globale la mai puțin de 2 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale ar putea reduce cu aproape trei pătrimi suprafața regiunilor care vor înregistra temperaturi pozitive record.

Un nou studiu explorează cât de des vor fi înregistrate recorduri de temperatură în fiecare regiune a lumii. Autorii au utilizat două scenarii, RCP8.5 (cel mai pesimist scenariu) și RCP2.6, în care încălzirea globală este limitată la sub 2 grade Celsius, scrie Green report.ro

Conform rezultatelor, în cazul scenariului RCP8.5, până la 58% din lume ar putea înregistra noi recorduri de temperatură în cel puțin o lună din fiecare an până în 2100. Dacă creșterea temperaturilor este limitată la 2 grade Celsius, procentul scade la 14%.

Rezultatele arată că, în cazul scenariului cel mai pesimist, regiunile tropicale vor înregistra cele mai multe recorduri pozitive.

Schimbările în intensitatea sau frecvența evenimentelor climatice extreme poate agrava în mod profund perturbările cauzate de schimbări climatice. Cu cât aceste evenimente sunt mai extreme, cu atât au potențialul să împingă ecosistemele și comunitățile dincolo de capacitatea lor de a face față.’, a declarat Scott Power, de la Agenția Australiană de Meteorologie.