Tiberiu Gherga s-a născut pe data de 2 octombrie 1942 şi a decedat la 19 septembrie 1994. Decesul regretatului profesor, antrenor şi sportiv a lăsat un gol imens în sufletul soţiei sale și a celor l-au cunoscut.

Tiberiu Gherga a terminat școala elementară în satul natal, Alibunar, iar apoi și Şcoala Medie Sportivă din Zemun. Ca elev al școlii medii a fost membru al A.S. ,,Steaua Roşie” din Belgrad şi component al tinerei selecționate de atletism a Iugoslaviei la disciplina săritura în lungime.

Şcoala Superioară de Pedagogie (secţia Educație fizică) a terminat-o la Novi Sad. În anul 1979 a absolvit cu succes Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din București. A profesat la Liceul de Economie şi Comerţ, iar apoi și la Şcoala Elementară ,,Frație și unitate” din Alibunar. Spre sfârşitul vieţii a fost si mentorul tinerilor. Clubul de atletism ,,Atletic” îl numeşte antrenor de categoria I, iar Consilierul Şcolar Provincial i-a acordat Recunoștința de Pedagog Merituos al Culturii Fizice. Comisa Comunală îi conferă Premiul Eliberării pentru rezultatele şi diplomele obținute la toate concursurile şcolare. În anul 1965 i se conferă diploma ,,Cea mai mare licență de profesor şi antrenor de handbal”.

Tiberiu și generația cea mai bună de handbaliști

Tiberiu-Tibi Gherga a fost membru al selecționatei de sportivi din Iugoslavia la mai multe discipline, iar în anul 1972, datorită rezultatelor, era purtătorul Făcliei Olimpice la Munchen. A înființat şcoala de hadbal din Alibunar pentru toate vârstele, de la juniori la seniori. Pe lângă hadbal, la Olimpiada Şcolară a avut rezultate de invidiat la atletică şi la gimnastică. A muncit mult, mai ales in preajma competiţiilor comunale și a celor zonale din cadrul Olimpiadei Sportive a Tineretului Şcolar din Voivodina. Rezultatele au fost vizibile astfel că echipele de gimnastică, handbal, atletism și volei s-au clasat pe locul de frunte.

Gimnastele

Amintim câteva diplome de la concursurile de gimnastică, handbal, atletică, baschet, şah şi volei (întrecerile comunale, regionale şi provinciale, unde echipele s-au plasat pe locul întâi)

Diplomă pentru locul întâi la atletică la Olimpiada Şcolară din Voivodina în anul 1970;

Diplomă pentru locul întâi la Olimpiada Şcolară la Atletică 4×60 metri în anul 1970;

Diplomă pentru rezultatele exemplare în educație fizică în anul 1975;

Diplomă pentru locul întâi la gimnastică în anul 1981;

Diplomă pentru locul întâi la întrecerea pionierilor în anul 1981;

Diplomă pentru locul întâi la handbal în anul 1987;

Diplomă pentru locul întâi la şah în anul 1987;

Diplomă pentru locul întâi la baschet în anul 1987;

Diplomă pentru promovarea jocurilor sportive din Iugoslavia;

Diplomă pentru locul întâi la baschet feminin anul în 1988

În Ungaria, la Seghedin, 1961, unde s-au plasat pe primul loc la triplu salt (Tibi este primul din stânga)

Mai sunt și alte diplome pentru locurile doi şi trei la săritura în lungime, tenis, volei, handbal, diplome pentru participarea la competițiile sportive în cadrul întrecerilor comunale regionale şi provinciale. A deținut multe diplome pentru meritul la dezvoltarea handbalului în Voivodina.

Tiberiu și handbaliștii la ,,Cupa Libertății”

Alibunărenii nu l-au dat uitării pe cel care le-a fost profesor, antrenor şi mentor.

Tiberiu Gherga a fost profesor, jucător și antrenor a multor generații de sportivi. Era dedicat trup şi suflet activităţilor. Datorită lui, la Alibunar s-a practicat cu succes, ani în şir, un handbal de calitate. Iată că alibunărenii îi sunt recunoscători, instituind un turneu memorial care îi poartă numele. În august 1996 au hotărât să introducă în programul Zilelor de Vară ale Alibunarului (pe atunci Zilele Spiritualităţii, Culturii și Sportului alibunărean) şi turneul de handbal ,,Tiberiu Gherga”. S-a hotărât ca turneul să aibă loc în ziua de 28 august în fiecare an. În anul 2001 a fost introdus încă un nume cunoscut: Nicolae Bocşan. Astăzi, turneul poartă ambele nume: Tiberiu Gherga şi Nicolae Bocşan.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 37 din 14 septembrie 2019