La fiecare început de toamnă, închid ochii și reconstitui ziua de 1 octombrie 2005. Retrăiesc experiența Timișoarei și, din parapetul anilor scurși, realizez că orașul mi-a dat stări diferite, de la încântare la deprimare – și, totuși, niciun sentiment de regret. 

În liceu, când mi-am propus să fac studii de limbă și literatură română, nu am stat pe gânduri unde voi face facultatea. Voiam un loc în care să mă maturizez, să devin cât mai independentă, asta însemnând să stau cât mai departe de casă, un loc care să îmi ofere posibilitatea să însușesc cât mai bine limba română literară. S-a impus Timișoara.

Nu am regretat niciodată alegerea făcută. Timișoara mi-a oferit tot ce am căutat. În plus, acolo am legat prietenii care durează și astăzi, 11 ani de la absolvirea facultății.

,,Studentă la Facultatea de Litere și foarte mândră de acest fapt”

În decurs de cinci ani, cât au durat studiile de licență și cele de masterat, în Timișoara am descoperit locuri pe care le revăd îndată ce rostesc numele orașului. Totuși, primul loc nu este o atracție turistică. E Universitatea de Vest, pentru mine alma mater, o instituție în ale cărei amfiteatre, săli de seminar și biblioteci m-am format ca filolog, dar, mai mult decât atât, mi-am lărgit orizonturile și le-am părăsit însetată de cunoștințe.

Îmi amintesc și azi de prima zi de facultate în care stăteam cu actele în mână în fața biroului pentru studenți străini. Nu eram intimidată, chiar nici nesigură; am pășit cu încredere în clădirea universității și abia așteptam să devin studentă adevărată. ,,Marina Ancaițan, studentă la Facultatea de Litere și foarte mândră de acest fapt” – am scris în jurnal în octombrie 2005, după cursul festiv de deschidere a anului universitar și primele încercări, nereușite, de a descifra orarul de la avizier.

La început nu mi-a fost ușor să le explic colegilor cum de am ales eu, ,,sârboaică” (pentru că asta eram, deși am doar cetățenie sârbă), să fac studii de română și cum de vorbeam așa de bine românește. Cu timpul, nu au mai pus întrebări. M-au acceptat, iar eu m-am integrat în noul anturaj.

Totul era perfect… până în anul al treilea de facultate. Licență, practică pegagogică, examene, lucrări de seminar, bibliografie imensă, exigențele profesorilor – toate s-au îngrămădit în doar două semestre. Lipsa de timp, de energie și de motivație nu a făcut decât să îmi creeze stres. Timișoara, de la un oraș care îmi părea ideal, a ajuns să mă sufoce, să mă deprime.

Recent, am vizitat Universitatea de Vest și m-am bucurat de ceea ce am găsit acolo – o universitate modernă și puțin diferită de cum a fost în studenția mea. S-a închis chioșcul de ziare din incinta universității, iar biblioteca este și ea nouă, modernă, așa cum merită o instituție de învățământ de talia Universității de Vest. În ciuda sentimentelor din ultimul an de studenție, vizita mi-a aprins luminițe în ochi.

Catedrala Mitropolitană

Traseul studenției

Deși am petrecut zile întregi la facultate, iar în week-enduri mă grăbeam să vin acasă, m-am plimbat frecvent prin Timișoara; asta de obicei când terminat cursurile mai devreme, iar vremea, pur și simplu, îmbia la mers pe jos. O luam dinspre Universitatea de Vest pe lângă Politehnică, traversam podul și ajungeam la Catedrala Mitropolitană. Mă fascina dintotdeauna cum îmbină tradiția religioasă bizantină cu cea moldovenească.

Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl puteți citi în săptămânaul ,,Libertatea” din 28 septembrie 2019.