Preocupările tinerilor de azi se ancorează între tradiționalism și globalizare. Implicarea lor în activitățile culturale este redusă la minimum, ei aspirând tot mai mult la acele proiecte și activități de pe urma căror pot fi răsplăți pentru munca și efortul depuse. Se pare că nimeni nu mai dorește să-și folosească timpul liber degeaba. Acestea se pot observa cel mai bine la marile manifestări ale românilor din Voivodina, la care din an în an participă tot mai puțini tineri.

La ediția de anul trecut a Marelui Festival, care a avut loc la Doloave, numărul soliștilor a fost unul foarte mic în comparație cu alți ani. Acest lucru este valabil și în cazul altor manifestări similare. Apar aceiași soliști vocali, fie că e vorba de Festivalul de Folclor, cel de romanțe sau cel al obiceiurile de iarnă. Nici la capitolul teatru lucrurile nu stau mult mai bine.

Domeniul culturii și cel al educaţiei au o misiune comună formatoare, iar prin variate proiecte și activități pot contribui la socializarea copiilor, tinerilor și adulţilor în spiritul vremurilor pe care le trăim și al idealurilor pe care le avem ca societate. La nivelul acestor proiecte și activități există încă prea puţine zone de intersecţie și colaborare, în ciuda faptului că există o miză importantă, atât a culturii în mediul școlar, cât și a educaţiei pentru adresarea, formarea și dezvoltarea tinerilor în vederea trăirii experienţelor artistice și a aprecierii patrimoniului.

Acest ultim punct menționat este bine cunoscut. Patrimoniul știm să-l apreciem în acele ocazii cum sunt festivalurile și manifestările ocazionale când, îmbrăcați în port popular, cântăm și dansăm. Nu putem nega faptul că în sânul minorității avem tineri talentați, deloc puțini, dar valorile culturale nu se manifestă doar prin folclor. Ceea ce mă îngrozește este faptul că manifestările de acest gen se înmulțesc, se dublează, fără să le știm rostul.

Conform unui studiu realizat în America, la care au participat 500 de elevi de școală generală și liceu, tinerii de azi sunt mai inteligenţi, mai dezinhibaţi şi mai creativi decât cei din generaţiile anterioare, dar sistemul de învăţământ învechit nu reuşeşte să-i îndrepte către performanţă şi intră adesea în conflict cu valorile lor. Tinerii de azi sunt cu personalități puternice, mai inteligenți și mai creativi. Totodată, rezultatele studiului citat arată că tinerii sunt mai agitaţi şi mai nervoşi, sunt superficiali şi se concentrează greu, evitând asumarea responsabilităţii.

Chiar dacă ştiu mai multe şi sunt mai deschişi din punct de vedere cultural, tinerii noilor generaţii nu cunosc respectul, sunt lipsiţi de valori şi foarte materialişti. Din punctul de vedere al vocaţiei, sunt atraşi de domeniul IT şi deţin aptitudini foarte bune de învăţare a limbilor străine. Nu le place deloc lectura. Sunt orientaţi către alegeri facile şi sunt dependenţi de vizual, inclusiv de propria imagine care îi preocupă în mod exagerat. De aceea, dintr-un alt studiu aflăm că pe rețelele de socializare, în mod aparte pe Instagram, cele mai populare postări sunt despre înfrumusețare, de care au devenit obsedate (dependente) 80 % din fete.

Popularitatea rețelelor de socializare a cauzat și o mare schimbare în modul de gândire a tinerilor, astfel că s-au schimbat și percepțiile lor de viață. Să sperăm că această tranziție nu ne va îndepărta prea mult de rădăcini.

Teodora SMOLEAN

Articol publicat în numărul 21 din 23 mai 2020