Creativitate fără limită

     Despre tânăra Dalila Avram din Torac am scris de mai multe ori, talentul ei pentru pictură fiind unul excepțional. Iată că dânsă a descoperit încă o parte din talentul său.

Este vorba despre pictura manuală pe tricouri, o tehnică foarte creativă. Dalila pictează pe tricouri din octombrie anul trecut. Folosește culori acrilice pentru textile. Acestea sunt culori rezistente, menite pictării pe haine, așa că tricourile pot fi spălate în mașină la 30°C. Motivele de pe tricouri sunt diferite și depind de dorința specifică a clientului. Dalila recomandă ca tricourile să fie de culoare albă sau neagră, deoarece contrastul culorilor este mai frumos.

Dalila se ocupă și mai departe cu pictura: „Pictez de când eram mică, iar  din 2011 mă ocup cu ea în mod profesionist. Folosesc următoarele tehnici: ulei pe pânză, acrilic pe pânză, pastel pe hârtie și desen în creion. Motivele pe care le pictez sunt diferite: portrete, peisaje, natură …”

Dalila participă la colonii de artă, în ultimii ani a participat și la diferite expoziții în Jitiște și Zrenianin. Oricine este interesat, poate să-i vadă lucrările pe profilul ei de facebook și instagram.

Florin RAȘA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 10 august 2019