Pe lângă limbă și religie, tradițiile și obiceiurile strămoșești au probabil cea mai mare influență asupra păstrării identității etnice. Ele reprezintă o formă de cultură importantă pentru fiecare națiune, care îi asigură identitatea într-o lume aflată în plin proces de globalizare. Dacă ne-am uita tradițiile, ne-am pierde identitatea. Tradiţia ţine de spiritualitate şi de raportul cu sine şi cu absolutul întruchipat în sufletul unui neam.

Tradițiile sunt acele povești, credințe, ritualuri și obiceiuri care trec de la o generație la alta. Din tradiții învățăm cum au trăit predecesorii noștri cândva, ce obiceiuri de sărbători practicau și care dintre acestea au fost păstrate până în vremurile noastre.

Cele mai multe tradiții la românii din Banatul sârbesc există în perioada sărbătorilor de iarnă. Dintotdeauna, sărbătorile de iarnă petrecute în satul românesc au reprezentat o experiență unică, deopotrivă încărcată de bucurie, nostalgie, entuziasm, tristețe și speranțe, un amalgam de contraste pe care doar românii îl pot armoniza atât de bine.

Se știe că ziua Sfântului Nicolae a fost una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii. Moș Nicolae este așteptat cu nerăbdare de către copiii care au datoria ca în seara de ajun să-și curățe și să-și pregătească ghetuțele, pentru ca moșul Nicolae să le poată umple cu daruri.

Despre bradul de Crăciun s-au spus multe. Vom aminti doar că bradul este un simbol al speranței și al vieții veșnice, deoarece este un copac mereu verde. Unii consideră ca acele bradului îndreptate în sus simbolizează legatură omului cu Dumnezeu. În trecut, bradul a fost împodobit în seara de Ajun. Acum, această tradiție s-a schimbat. Copiii împreună cu alți membrii ai familiei împodobesc bradul încă din primele zile ale lunii decembrie, pentru a se bucura cât mai mult de farmecul lui. În unele sate din zona de codru a Banatului, precum sunt Coșteiul și Voivodințul, bradul împodobit se pune în geam. După spusele bătrânilor, Moș Crăciun va intra doar în casele care au brad în geam și va lăsa daruri, pentru că în acele case există copii.

Alături de brad, în geamuri se așeză și lumânări aprinse. Lumânarea este folosită ca un decor popular de Crăciun, aducând lumina și căldura în iernile reci. Se mai spune că lumânarea este aprinsă pentru că reprezintă Steaua din Betleem. La început, alături de brad au fost așezate lumânări din ceară cu flacăra aprinsă, care trebuiau să ardă până în zori și deseori au provocat incendii. Acum se folosesc lumânări electrice care nu au același farmec, dar oferă siguranță.

Coronițele de Crăciun sunt indispensabile pentru aceasta perioadă și reprezintă iubirea veșnică a Domnului. Aceste împodobesc ușile de la intrare, fiind înconjurate de beculețe electrice aprinse.

Sărbătoarea Naşterii Pruncului Sfânt începe în dimineaţa lui Moş Ajun cu colinde care ţin până noaptea. Steaua de Crăciun, cunoscută și ca Steaua din Betleem, le-a vestit celor trei magi faptul că s-a născut Iisus Hristos și i-a condus către Betleem. Conform tradiției, copii pregătesc montajul „Steaua” şi „Cântecul de Stea”.  În unele zone copiii pornesc la colindat dimineaţa, înainte să se lumineze, pentru că Naşterea Domnului s-a petrecut în taina nopţii, în prezenţa animalelor, a stelelor, a păstorilor şi a îngerilor.  În alte părţi copiii merg la colindat seara. Se colindă la poartă, în curte sau la fereastră. În unele locuri este primit să colinde în casă oricine ar veni. 

La masa de Crăciun participă toţi membrii familiei. În unele sate de la noi se pregăteşte „pita cu banu”, o pâine în care se pune un bănuţ. Tradiţia spune că membrul familiei care găsește banul în felia sa de pâine va fi „gazda-n casă” până la următorul Ajun.

În dimineaţa de 25 decembrie toată lumea participă la sfânta liturghie de Crăciun şi apoi servesc împreună masa îmbelşugată. După-masă, copiii merg la naşi şi rude „cu colacul”. În schimb primesc bani și dulciuri. În trecut, primeau nuci și mere.

Momentul trecerii dintre ani, sărbătoarea Anului Nou are, pe lângă semnificaţia religioasă legată de ziua Sfântului Vasile cel Mare, sensul unui timp care înnoieşte lumea. Înscris ca un moment sacru în evoluţia calendaristică, Anul Nou marchează trecerea de la moartea simbolică a anului îmbătrânit către naşterea celui nou. Ceremonia sărbătorii, dominată altădată de obiceiul Calendelor lui ianuarie, a păstrat până astăzi un caracter augural şi un repertoriu de datini bogat şi variat. În unele sate de la noi, în prima zi a noului an, fanfara colindă prin sat cu tradiționalul cântec: „La mulți ani”.

Cum se poate observa, Anul Nou este un prilej de aducere-aminte a datinilor folclorice. Peste toate, în aceste clipe de înnoire generală, fiecare român este dornic să audă din glasul urătorilor: „Anul Nou cu bucurie / La mulţi ani ca să vă fie!…”

Dacă nu vom contribui la păstrarea și perpetuarea tradițiilor, obiceiurilor, dar și a portului popular, generațiile viitoare nu vor avea trecut și nici identitate culturală. Identitatea românească poate să rămână vie și prin păstrarea tradițiilor.

 Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 52-01 din 28 decembrie 2019 – 4 ianuarie 2020