Onoraţi şi luaţi în seamă

În „Critice ** Oglinzile lui Sisif” (Editura „Grafix”, Craiova, 2018, 179 p. ISBN 978-606-791-760-4), Florian Copcea se dovedeşte a fi un fenomenolog care îşi aprofundează referinţele critice despre autorii, despre care scrie din prisma rezistenţei universale a scrierilor. În dialogul cu Marina Ancaiţan din postfaţă, exegetul afirmă că „spaţiul literar românesc din Serbia, deci şi literatura, dispune de valori capitale, în temeiul acestora scriitorii contemporani de aici pot susţine fără complexe, în numele clasicilor, un dialog cu lumea.” (p. 171). Autorul cărţii, nu întârzie a afirma precum că „au existat şi mai există voci în acest spaţiu, voci de referinţă ale literaturii universale”.

Lui Florian Copcea nu-i scapă remarca celui care a fost poet, filozof, istoric literar, estetician, moralist şi, nu în ultimul rând, diplomat, Tudor Vianu. Facem o digresiune, amintind că atunci în 1946, când Tudor Vianu a fost numit ambasador al României la Belgrad, strălucitul cărturar român a fost deosebit de frumos primit la Vârşeţ şi Panciova. În săptămânalul nostru „Libertatea” vizita a rămas consemnată ca o „revărsare a sufletului popoarelor jugoslave dincolo de graniţele ţării noastre şi a poporului român dincoace de graniţele Jugoslaviei”. Afirmaţia este întocmai despre universalitatea popoarelor care „prin glasul poeţilor şi scriitorilor, vorbesc, nu numai către ele însele”, ci într-un dialog internaţional multipolar şi convivial prin diversele bunuri ale raţiunii.

De aceea, vom proceda la o posibilă sintetizare a faptelor prin care autorul cărţii ne onorează pe o asemenea treaptă valorică, procedeu în care apelează şi la  Virginia Popović, considerată drept un „canon şi autoritate în critica literară românească din Serbia”. Aceasta pentru că autorul observă că în apropierea de arhetipurile culturii universale şi tânăra autoare de critică literară îşi manifestă interesul pentru „sincronizarea/universalizarea reperelor culturii minoritare la cele universale” astfel că prin „Meditaţiile sale se află într-o continuă mişcare, fără ca să suporte modificări în sensul oscilării logosului între semnificat şi semnificant. Complexul de cultură este atât de invizibil în creaţia sa, încât, fără ezitări, o încadrezi în realitatea istorico-literară a unui spaţiu universal”(p. 81).

Ioan BABA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, nr. 47 din 17 noiembrie 2018.