S-a scris şi se va mai scrie mult despre limba română.

Se dedică ode celor care prin creaţia lor au cinstit limba şi s-au închinat la altarul culturii naţionale. De obicei, însă, îi slăvim mult prea târziu pe aceşti oameni, abia atunci când pleacă  pe calea eternităţii. Totuşi, e bine să le cinstim memoria, dar trebuie să le acordăm atenţia cuvenită şi celor care încă mai înnobilează limba română cu cele mai frumoase creaţii, înşiruind cuvinte în proză şi versuri, în articole de presă, în eseuri și romane…

E bine să îi cinstim pe cei care prin munca lor apără identitatea cultural-lingvistică a românilor din Voivodina, dar ce facem cu cei care prin activitatea lor şi prin „grija” lor ca dreptul la uz oficial al limbii române să fie pus în aplicare  nu fac altceva decât să ne batjocorească limba moştenită de la strămoşi pentru  generaţiile care vor trăi în aceste spaţii?

Nu e o poveste veche, dar nici una recentă. Derivă din lipsa de prudenţă şi probabila utilizare a faimosului „Google Translate”. Acesta a transformat localul în gastronomic, „comunitatea locală” devenind „comunitate  carne”. Picanteriile lingvistice s-au ținut lanț  în documentele comisiei electorale pentru alegerea membrilor  consiliilor unor comunităţi locale.

 

Mircea LELEA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 14 martie 2020.