Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pledat miercuri, la Bruxelles, pentru o inteligenţă artificială ..responsabilă” şi controlată de om, cu ocazia prezentării strategiei UE pentru acest sector strategic şi sensibil, relatează AFP, citat de Agerpress.

Executivul european a prezentat un plan de bătaie în sectorul datelor pentru a reduce diferenţa faţă de Statele Unite şi China, marii câştigători pentru moment ai epocii digitale.
Conştientă că nu a profitat de prima revoluţie a internetului, care a dus la apariţia giganţilor americani din domeniu, precum Google şi Facebook, sau a unor giganţi chinezi precum Tencent, UE vrea acum să joace un rol central în definirea regulilor şi a promovării propriilor companii.
Având acest obiectiv, Comisia Europeană şi-a prezentat ,,cartea albă’ privind inteligenţa artificială, cu piste de acţiune.
,,Vrem ca aplicarea acestor noi tehnologii să fie demnă de încrederea cetăţenilor noştri (…) Încurajăm o apropiere responsabilă de inteligenţa artificială, care trebuie să fie centrată pe om”, a spus Ursula von der Leyen într-o conferinţă de presă.

Foto: Ursula von der Leyen

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 29 februarie 2020.