Scrie: Virginia POPOVIĆ

IOAN BABA: ,,Banatul în memoria clipei

Almanah panoramic al liricii românești din Banatul sârbesc

Almanahul panoramic al liricii românești din Banatul sârbesc, Banatul în memoria clipei, a apărut cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la fondarea revistei de literatură, artă şi cultură transfrontalieră „Lumina” (12 ianuarie 1947) şi la şapte decenii de la apariţia primelor cărţi de beletristică în limba română cu sigla C.P.E. Libertatea, Panciova, Republica Serbia. Încă de la începutul acestei cărți, autorul Ioan Baba, subliniază că intenția lui nu era să alcătuiască o antologie, deoarece a modificat oarecum criteriile care stau la baza alcătuirii unei antologii: (1. De a oferi o imagine veridică și clară a evoluții unei întregi literaturi sau a unei părți din ea, de a respecta criteriul cronologic și cel axiologic; 2. Condensarea unei tradiții literare, care va asigura o veritabilă diferențiere a valorilor; 3. Favorizarea sau impulsionarea progresului unei specii literare). Renunțând la criteriile strict valorice, care ar fi putut să fie subiective, Ioan Baba a dorit, de data aceasta, să aducă în fața noastră un un almanah-panoramic al liricii „despre Banatul nostru drag” cu unele incursiuni și trimiteri semnificative spre alte spaţii geografice. În paginile acestui almanah panoramic poetul Ioan Baba ne descoperă Banatul cu diversele tangenţele spirituale româneşti aşa cum le-au văzut câteva generaţii de poeţi, dealungul a mai bine de un secol.

O mare parte dintre poeții români din Voivodina au abordat teme vizând Banatul sârbesc, locul unde s-au născut și unde și-au petrecut întreaga viață sau doar o parte din ea. Poezia despre Banat este numită de Ioan Baba „cântec de dor despre o țară” („Lumina”, Anul LIX, Serie nouă, nr. 1/2006, pag.17). Motivul Banatului, nostalgia față de plaiurile natale și dragostea față de toposurile de pustă și de codru sunt atotprezente în memoria afectivă a poetului, reînviate în versuri pline de lumină și sensibilitate și imagini inedite scrise într-o limbă frumoasă, presărată pe alocuri cu bănățenisme, pentru a reda culoare și frumusețe locurilor descrise.

Ioan Baba amintește cu preciziune că la creaţiile fiecărui autor au fost alăturate selectiv şi poezii publicate în cadrul panoramei literare „Lumina”-50 (Anul L, nr. (10) 2 aprilie-iunie 1977, p.17-106), alcătuită de redactorul responsabil cu prilejul marcării semicentenarului revistei, sau din cadrul altor rubrici precum sunt „Manu propria” sau „Reverii”. Prin toate aceste date, autorul Ioan Baba ne oferă o panoramă care are scopul urmărirea evoluției fenomenului literar din Voivodina cu accentul pus spre creația poetică legată de meleagurile minunate ale Banatului sârbesc.

Autorul, în prefața almanahului nostru panoramic, afirmă că „îşi are sorgintea în rădăcinile de sânge, înfipte în pământul mănos al obârşiei, iar timbrul este în consonanţă cu specificul şi multiplele semnificaţii ale dorului unic românesc, care o face mai mult decât originală, precum un monument poetic colosal al destinului, închinat – Banatului.”

MĂRIOARA BABA: ,,Cercul etern”

Cartea ”Cercul etern” al Mărioarei Baba, carte îngrijită de Simeon Lăzăreanu oferă cititorului poezii alese din creația poetică a Mărioarei Baba. În labirintul propriului eu creator atotprezent în versul său plin de sinceritate, sensibilitate şi reflecţii filosofice despre zădărnicia vieţii pe pământ, efemeritatea vieţii umane şi universul citadin. În misterele ascunse după fiecare colţ de stradă şi în încrucişările bulevardelor poeta descoperă rosturile ascunse ale poeziei, neliniştile sufletului de femeie care îşi aminteşte cu drag de aerul rural din copilărie. Despre Mărioara Baba istoricii literari aduc aprecieri agreabile, fiind considerată poetă graţioasă şi discretă în spaţiul liric bănăţean. Poezia ei este de tip existenţialist, cu argumente psihologice în versuri, crispate uneori cu unele idei postmoderniste. Este considerată autoarea unui discurs liric modern, o visătoare modernă, aflată în faţa adevărurilor ascunse, ce-şi asumă şi-n continuare dreptul la melancolie, la o călătorie imaginară spre o lume a propriului eu creator. Poeta nu îşi propune nicio secundă să facă o monografie lirică a oraşelor și oamenilor, ci îşi descrie tribulaţiile propriului suflet, şi, implicit, modul în care întâmplările şi oamenii din jur i-au marcat personalitatea. Poeta caută ieşire din labirintul găsit în spatele porţilor oraşului plin de mistere, blocurile oraşului i se par nişte piramide străpunse de „avionul de ceaţă”, gândurile ei merg în altă parte… ea „mototoleşte în cap ştirile zilei”, un „suflet pribeag”, o femeie „modernă”. Femeia de ieri nu mai există, există doar cuvintele „conştiente de orgoliul lor”. ORătăcind prin labirint descoperă că „limba muzei” e pârjolitoare şi-i naşte „lumină sub pleoape” (Dansul muzei)…

Articolul îl puteți citi în numărul 48 din 30 noiembrie 2019