După lunile pline de anxietate petrecute în izolare în propriile apartamente, mulți europeni îşi pregătesc valizele şi îndrăznesc să-şi facă planuri de vacanţă în prima vacanţă de vară post-coronavirus.

În Franţa, cea mai importantă destinaţie turistică a lumii, guvernul contează pe faptul că francezii vor prefera să-şi petreacă concediile în ţară, pentru a contribui astfel de repornirea importantului sector economic al economiei franceze, scrie Radio France România, citând Agerpres.

Pentru a se asigura că acest mesaj ajunge la francezi şi pentru a le reaminti acestora ce le oferă propria ţară din punct de vedere turistic, autorităţile de la Paris se pregătesc să lanseze campania #CetetejevisitelaFrance – În această vară vizitez Franţa.

Conform şefului asociaţiei franceze Entreprises du Voyage, care reprezintă sectoarele industriei turistice, doar 20% dintre rezervările pentru vacanţa de vară făcute prin agenţiile turistice sunt pentru locaţii în afara graniţelor Franţei, prin comparaţie cu 66% dintre rezervări, aşa cum se întâmplă într-un an normal.

Însă el a precizat că vor fi aplicate măsuri reciproce dacă alte ţări impun măsuri de carantinare pentru cetăţenii francezi.

Cel mai vizitat oraş din Europa – Paris- a revenit treptat la viaţă, odată cu redeschiderea cafenelelor în aer liber. Turnul Eiffel se redeschide s-a deschis 25 iunie, deşi cu limitări ale numărului de vizitatori, care vor putea la început să urce doar pe scări până la etajul al doilea al turnului.

Enigmatica Mona Lisa şi celelalte capodopere de la Luvru vor putea fi admirate din nou în sălile muzeului din 6 iulie.

 

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 4 iulie 2020.