Un colecţionar pasionat de obiecte vechi

Încă în anii copilăriei lui Valeriu Pincu i-au atras atenţia obiectele mărunte, aruncate prin unghiurile camerei, dar care cândva au fost întrebuinţate în gospodăriile săteşti. Aceste obiecte vechi, pe care s-a aşternut praful, Valeriu, alias Mielu, cum îi zic sătenii şi prietenii, le-a considerat o comoară de certă valoare artistică şi din ele şi-a făcut o colecţie pentru care a rezervat un loc de cinste în casa părintească. Aporape în fiecare zi camera cu antichităţi este vizită de acest colecţionar pasionat, iar acces au doar prietenii devotaţi şi cei pasionaţi de vechituri.
– Mă mândresc cu toate podoabe mele, care au o vechime de peste 100 de ani, dar poate mai bine. Am început să adun obiecte vechi încă pe când eram în băncile şcolare, fiind încurajat şi de bunicul meu, alături de care mi-am petrecut cei mai frumoşi ani ai copilăriei. Am mers cu el la târgurile din împrejurime, unde am avut ocazia să întâlnesc obiecte de meşteşugărit, apoi unelte gospodăreşti întrebuinţate de strămoşii noştri la munca câmpului. În anii adolescenţei, acest hobby al meu s-a transformat în pasiune care m-a determinat să fac din aceste vechituri o colecţie interesantă. Din această colecţie fac parte câteva obiecte gospodăreşti (un plug din lemn tras de cai, un jug de boi, un plug cu rotile de prăşit porumbul), o piuă pentru pisat ardeiul iute, o perie de pieptenat şi bătut cânepa, apoi o „ţesală“ (piepten) pentru cai, precum şi unele obiecte folosite de gospodine (albie din lemn, ,,ciuvani” pentru frământatul pâinii, o ladă pentru făină, o cană pentru apă, o „obraniţă“ folosită pentru căratul apei, diferite ciupuri din argilă, castroale din lut pentru gătirea hranei, un felinar la „petrolei“, o lampă cu hârb. În casa părintească am o cameră gătită o cameră pentru „goşci“ – cu două paturi ornamentate şi cu toate cele necesare pentru aşteptarea oaspeţilor.

Ion Mărgan

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul ,,Libertatea” nr. 23 din 6 iunie 2020

 

.