Centrul Cultural din Cuvin organizează în fiecare an un program bogat cu genericul „Vara
culturală”, care se desfășoară în aer liber, pe platou din centrul Cuvinului. Anul acesta,
evenimentele au început pe data de 2 august cu concertul trupei „Rent a bend”. În cadrul
programului muzical au mai concertat „Jazz4Sake” quintet, precum și duo „Kalem”. Pe
data de 23 august se va prezenta corul „Bela muzika” din Biserica Albă.


Cei mici se vor bucura de câteva piese de teatru, iar pe data de 24 august adulții vor avea
ocazia să vadă spectacolul „Kategorički zahtev” al Teatrului Amatoristic din Cuvin, în
regia lui Jovan Grujić după textul lui Borislav Pekić. Premiera acestui spectacol a avut loc
în aprilie, în prezența selecționerului pentru trecerea în revistă a creației teatrale
provinciale de amatori.
În cadrul manifestării ‚‚Vara culturală” au fost organizate și mai multe seri dedicate

folclorului. Publicul din Cuvin a avut ocazia să vadă pe scena de vară societățile cultural-
artistice „Soko” din Socol, România și ,,Mladost” din Cuvin. În cadrul serii dedicate

culturii maghiare au evoluat societățile cultural-artistice „Petefi Šandor” din Skorenovac,
„Salmasal” din Skorenovac și „Keve” din Cuvin.

Ana ALBU SAVICI

Textul integral îl puteți citi în numărul 33din 17 august al săptămânalului ,,Libertatea”