Reverberații culturale

VÂRȘEȚ: A FOST DECERNAT PREMIUL PENTRU POEZIE „VASKO POPA”

VÂRȘEȚ: A FOST DECERNAT PREMIUL PENTRU POEZIE „VASKO POPA”

Cel de-al 26-lea laureat al Premiului „Vasko Popa”, pentru poezie a devenit Bojan Vasić, autorul plachetei de versuri „Toplo bilje” („Căldura plantelor”), în concurenţa celor peste 45 de volume de versuri apărute anul trecut. După mai mulţi ani, prestigiosul premiu a fost decernat pe 19 octombrie, şi nu pe 29 iunie – ziua de naştere a marelui poet Vasko Popa, din cauza situației epidemiologige.

Cu cuvinte alese despre marele poet, tradiţia decernării celui mai prestigios premiu de poezie de la noi, însă şi pe plan mult mai larg, au vorbit Dragoslav Đorđević, directorul Agenţiei „Đorđević”, unul din fondatorii, alături de Dragana Mitroivć, primarul Orașului Vârșeț, sub auspicile căreia se desfăşoara festivitatea decernării premiului. Dragana Mitrović a subliniat printre altele că orașul Vârșeț este unul dintre cele puține orașe care se poate mândri cu persoane celebre, printre care este și Vasko Popa.

Festivitatea a fost onorată de prezența Ivanei Ranimirov, responsabilă pentru Cultură în Executivul Orașului.

Aşa cum s-a statornicit de ani la rând, renumita actriţă belgrădeană, Rada Đuričin (dealtfel vârşeţeană de origine), a interpretat unele versuri ale marelui poet, însă şi a actualului laureat, la libera alegere.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 24 octombrie 2020.