Pe serpentinele vieţii

Alexandra, Eduard și Daria

Viața e imprevizibilă. Are urcușuri și coborâșuri. Tocmai de aceea o femeie trebuie să fie puternică, încrezătoare, independentă și pregătită pentru orice.

O astfel de femeie  ne va descoperi povestea ei de viață, o poveste care nu va lăsa pe nimeni indiferent.

Se numește Alexandra Mihaela Vasiu.  Este  din București, a trăit cu familia în Italia, iar recent s-au stabilit la Vârșeț.

 

Vârșețul, Raiul pe Pământ

La întrebarea ce i-a determinat ca dintr-un oraș așa mare precum este Bucureștiul sau dintr-o țară mirifică precum este Italia  să găsească loc de refugiu  într-un oraș mic precum este Vârșețul, răspunsul a fost uimitor: „Când am vizitat Vârșețul pentru prima dată am exclamat: Este fantezie! Raiul pe Pământ! Îmi place extraordinar de mult. Este locul potrivit pentru copii și pentru activitățile noastre. Am fost la Cetate, am vizitat podgoriile și locurile turistice din zonă. Este foarte frumos. Este o zonă foarte vie, verde, plăcută ochiului. Aici am găsit câte un pic din toate: liniște, peisaje frumoase, romantism. Este o zonă foarte frumoasă, potrivită pentru copii. Oamenii sunt educați, civilizați, manierați… Ne-am acomodat foarte repede. A mers și la biserică. Acolo am întâlnit oameni minunați, pe cei de la Fundația „Protopop Traian Oprea”,  care au dorit să ne ajute, să ne îndrume. Având familia și niște oameni frumoși alături, ne-am integrat repede. Aici este o adevărată zonă de românism. Ne vom integra în activitățile fundației și ale Societății Cultural-Artistice „Luceafărul”, unde putem să ne păstrăm limba, cultura și tradițiile. Aceasta este un lucru extraordinar de frumos. Ai senzația că este o lume magică”, mărturisește Alexandra.

Eduard & Daria

Între modelling și frizerie

Alexandra a frecventat Liceul „Mihai Eminescu”. Apoi s-a transferat la Liceul Industrial „Unirea” din București,  profilul electronică. Din cauză că mama ei a plecat în Italia, a întrerupt școlarizarea și a însoțit-o în această călătorie cu speranța să continue cursurile acolo și să devină inginier în electronică.

Viața a luat altă întorsătură: „Nu am putut continua școlarizarea în Italia” își începe destăinuirea interlocutoarea noastră și adaugă: „Am parcurs treaptă cu treaptă și am muncit în diferite locuri, într-un restaurant, într-o pizzerie, timp de șapte ani. Paralel  am lucrat ca fotomodel. Am defilat la o prezentare de modă la Milano. A fost foarte frumos, am trăit o experință deosebită. Am cunoscut foarte multe persoane dragi. O prietenă dragă de acolo m-a prezentat agenției și am făcut acest pas. Am avut un portofoliu extraordinar, am început cu defilările și a fost foarte frumos.

Pe podiumul de defilare de la Milano (Italia)

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 21 septembrie 2019.