Voivodina

VENITUL PERSONAL MEDIU DIN IUNIE ÎN VOIVODINA A FOST DE 56.896 DE DINARI

VENITUL PERSONAL MEDIU DIN IUNIE ÎN VOIVODINA A FOST DE 56.896 DE DINARI
În 26 comune voivodinene salariul a depășit 50.000 de dinari

Cele mai mari salarii din Voivodina în luna iunie le-au avut angajații din Novi Sad – 67.440 de dinari sau cu 2,1 la sută mai mult față de luna mai.

Venitul personal mediu în Serbia, în luna iunie 2020, a fost la nivelul de 59.740 dinari, iar nominal a fost mai mare cu 11,4 la sută față de aceeași lună a anului trecut, iar real cu 9,6 la sută, a comunicat Institutul Republican de Statistică.

Venitul personal mediu în luna iunie în Voivodina a fost de 56.896 de dinari, respectiv a crescut cu 2,1 la sută comparativ cu venitul personal mediu din luna mai a.c.

Cel mai mare venit personal din Voivodina în luna iunie l-au primit angajații din Novi Sad – ei au primit 67.440 de dinari sau cu 2,1 la sută mai mult față o lună în urmă. Trebuie subliniat faptul că Novi Sadul este unicul oraș din Voivodina în care câștigul a fost de peste 60.000 de dinari, pe când venitul personal mediu de peste 50.000 de dinari a fost înregistrat în 26 de orașe și comune din Voivodina.

Pe locul secund în Voivodina se află Vârșețul, cu venitul personal mediu de 59.108 de dinari, iar în acest oraș sa înregistrat cea mai mare reducere a venitului personal comparativ cu luna mai, și anume cu peste 11 la sută.

Pe locul trei în Voivodina se află Panciova, une în luna iunie a fost achitat venitul personal mediu de 58.073 de dinari. Urmează Zreanianinul, cu venitul personal mediu de 57.245 de dinari și cu o creștere de 4,3 la sută, apoi Senta cu 57.073 de dinari și cu o majorare de cinci la sută.

Comparativ cu luna mai, venitul personal la Subotica a crescut cu peste cinci la sută, astfel că angajații în câmpul muncii au primit în medie 56.615 de dinari, pe când la Sremska Mitrovica venitul personal mediu în luna iunie a fost de 54.536 de dinari. Peste 50.000 de dinari au primit în luna iunie şi angajații din toate comunele din Srem.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 37 din 12 septembrie 2020