Analiza și sinteza unei activități intelectuale fructuoase                                           

 Cartea lui Florian Copcea, extrem de generoasă privind preocupările critice asupra literaturii de limba română din Voivodina, analizează și sintetizează activitatea Virginiei Popovici, cadru didactic universitar la Universitatea din Novi Sad, critic literar interesat mai ales de fenomenul literar voivodinean de limba română (dar și sârbă), cu preocupări proteice în domeniul activităților culturale. Autorul observă particularitatea constantă a hermeneuticii Virginiei Popovici, aceea de a merge, întâi, spre miezul textului, spre lumea interioară a combinării cuvintelor, abia apoi spre context, evitând facilul. Paradigma în care lucrează este cea a raportului dintre estetic și cultural.

Un loc consistent ocupă discutarea volumului ,,Opinii și reflecții, Lirica românească din Voivodina”, Vol. I, apărut la Editura ,,Libertatea” din Panciova, Serbia. Florian Copcea raportează demersurile autoarei la metode consacrate – G. Călinescu, Roland Barthes, Umberto Eco, Eugen Simion, bine interiorizate și aplicate pe textele alese de exegetă.

 Cartea este precedată de un interviu luat lui Florian Copcea de către Marina Ancaițan, publicat în hebdomadarul ,,Libertatea” din Panciova în care, prin ample răspunsuri, acesta, dezvăluie datele interesului constant pentru literatura voivodineană de limba română pe care o inserează în cultura română din patria-mamă, care a servit ca matrice și model. Arta este purtătoarea amprentei identitare, sublimate, în care o comunitate se exprimă profund și nuanțat, dincolo de simple declarații de adeziune.

Arta construiește, confirmă, dă contur special eului individual și colectiv. Literatura unei comunități minoritare este și purtătoarea unor valori istorice, dincolo de cele estetice, mai mult decât o literatură majoritară, pentru că traduce, mereu, delimitări, asemănări, inflențe, ieșirea în lume, o specială exprimare de sine. Deși relativ tânără, literatura din Voivodina, după o etapă firească de epigorism, a avut etape de recuperare rapidă, prin care a reușit să fie alături prin realizările de vârf, de experimentele literaturii universale. Autoarea vorbește și despre rolul așa-numitei literaturi minore care contribuit la menținerea exprimării în limba română, a ținut viu spiritul creator pe mai multe paliere sociale și axiologice.

Prof. univ. dr. Carmen DĂRĂBUȘ

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul „Libertatea” nr.31 din 1 august 2020