Plăcerile lecturii și ale creației

Eseist de extracție pitagoresciană, academicianul-scriitor Gheorghe Păun, cu o cultură vastă în științele exacte, este înzestrat cu capacitatea rară de demonstrare a adevărului că prin re-naratizarea unor opere contemporane poate obține, în volumul Cărți și autori (Ed. Tiparg, Pitești, 2012), prin interpretare critică, reprezentări posibile ale infrarealului substituit unei duplicități credibile ființiale.

Evaluările, deloc exagerate, se desfășoară la intersecția investigațiilor analitice și a meditațiilor emoționale, acestea din urmă confirmând faptul că exegetul se lasă sedus de ,,scena scriiturii”, de ideile ce se nasc/ se joacă/ se contopesc pe aceasta. Drept urmare, ,,plăcerea lecturii”, analoagă barthesienei ,,plăceri a textului”, dă o perspectivă paradigmatică cărților pe care le (re)pune în circulație publică, revalorizându-le.

Asumarea unei asemenea premeditate osteneli reprezintă însăși condiția de ,,canonizare” a celor 101 de comilitoni așezați în paginile cărții ,,fără o sistematizare-selecție anume”.  Credem că, pe măsură ce aceștia au intrat în ecuația trinitară intercesivă autor-cititor-scriptor, autorul, în apologurile sale, și-a verificat vocația de descompunere a întregului constitutiv al operelor literare studiate.

Din multitudinea și diversitatea lecturilor ne vom opri asupra câtorva ,,diorame” care, prin teoriile avansate, propun un discurs contrapuctat de o conștiință estetică incontestabilă, dacă vreți, o ,,cheie” necesară pentru a pătrunde în topicul retoricii în scopul recunoașterii a ceea ce putem numi izotopie. De fapt, acesta este unul din pretextele care motivează întrucâtva întreprinderea noastră de a radiografia/antologa/interpreta o parte dintre textele cărții. Riscul de a fi subiectivi este, recunoaștem, inevitabil. Având în vedere nevoia stringentă de încadrare exegetică a protagoniștilor-creatori într-o anumită ierarhie, ni-l asumăm. Cum sugeram, ce interesează nu este ce se spune despre operă, ci cum se spune în actul arhisubtil de confirmare a valorilor literar-editoriale. Evident, Gheorghe Păun pleacă de la premisa, și nu greșește, că fiecare din autorii asupra operelor cărora și-a focalizat aparatul critic, sunt deținătorii unui mesaj care nu face notă disonantă cu pattern-urile deja omologate în genurile literare tradiționale.

Romanul Toată vremea-și are vreme (Ed. Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului) al Î.P.S. Calinic este considerat o revelație. Subiectul este ,,decupat în secvențe percutante, cinematografice, cu un singur personaj principal, Costică al mămucăi din Crăcău, devenit ,,învârtecuși la seminar, Domn Părinte, prin Transilvania de nord, cu o vădită chemare către Cel de Sus…” (p.18). Gheorghe Păun are harul redefinirii actului de creație literară. Pe parcursul interpretării cultivă destrucția formelor de scriere a cărții și reconstituie, prin conversiune, narațiunea. Procesul este tipic pentru postularea sacralității scriiturii.

Florin COPCEA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 7 septembrie 2019