Ecologie

Ziua Pământului, marcată în comuna Alibunar

Ziua Pământului, marcată în comuna Alibunar
În circumstanțe mai grele, locuitorii din comuna Alibunar au contribuit la marcarea Zilei Pământului (23 aprilie). Reprezentanții instituțiilor au amenajat spațiile verzi, cetățenii s-au ocupat de curțile cu flori și terase, iar preșcolarii, susținuți de educatoarele lor, au desenat  acasă cea mai frumoasă planetă.

Colectivul Serviciului Edilitar-Public ,,Univerzal” a amenajat spațiul din jurul clădirii administrative și cimitirului din loc, plantând flori în jardiniere. După spusele directoarei serviciului amintit Zorana Bratić, angajații amenajează și spațiile din celelalte localități ale comunei.

Un exemplu frumos sunt și spațiile amenajate ale instituțiilor preșcolare. Slađana Simonović, educator-șef la creșa din Banatski Karlovac, spune că aici cei mici învață cum să depoziteze gunoiul și materiile secundare, iar mediul să îl facă mai frumos. Faptul că acest lucru este luat în serios îl atestă programul care se implementează de mai mulți ani, denumit ,,Pentru școli mai curate și mai verzi în Voivodina”, dar și grădina bio din spațiul grădiniței creată de cei mici și educatoare.

Ferenc KOSO

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 9 mai 2020.