Cea de-a XVIII-a ediție a Coloniei de Arte Plastice „Lumea colorată a copilăriei”, organizată de Centrul Românesc pentru Instituțiile Democratice și Drepturile Omului din Novi Sad, s-a desfășurat pe 8 octombrie la Școala Elementară „Coriolan Doban” din Voivodinț. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție în cadrul Săptămânii Copilului, a reunit 140 de elevi din aproape toate școlile cu predare în limba română din Voivodina, precum și copii din Novi Sad care învață limba română cu elemente ale culturii naționale.
Colonia a fost organizată într-un mod deosebit de frumos, cu mult suflet și dăruire din partea gazdelor. Școala gazdă a fost decorată creativ, transformându-se într-un spațiu plin de culoare, bucurie și inspirație, a fost întregită de entuziasmul copiilor, care au umplut până la refuz sala Căminului Cultural din localitate. Desenele au fost realizate la libera alegere, fiecare copil exprimându-și, prin culoare și imaginație, propriul univers al copilăriei.
Atmosfera evenimentului a fost completată de două expoziții remarcabile: una de pictură, semnată de autorii Viorel Nicolaievici și Emanuel Grivei, și o expoziție de artizanat, costume populare și prăjituri tradiționale, organizată de asociațiile femeilor „Satul Voievodului” din Voivodinț și „Valea Teiului” din Coștei.
În numele organizatorilor, Anișoara Țăran a menționat următoarele: „Centrul Românesc din Novi Sad organizează pentru a optsprezecea oară Colonia de Arte Plastice «Lumea colorată a copilăriei», care are loc în fiecare an, în Săptămâna Copilului. Ne bucurăm foarte mult că suntem aici, într-un sat de codru, la Voivodinț. Anul trecut am fost la Mesici, unde ne-am simțit foarte bine, și obișnuim în fiecare an să organizăm într-un sat diferit și într-o altă școală. Ideea este ca atât copiii, cât și profesorii lor să vadă sate de codru și, invers, de pustă. Anul acesta participă toate școlile cu predare în limba română, de la clasele I-IV și V-VIII, cu excepția Uzdinului. Îmi pare rău că uzdinenții nu și-au făcut prezența, dar am un mesaj pentru ei, după zicala românească: «Dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem». Și dacă ei nu vin la noi, vom merge noi la ei la o ediție următoare. Pe lângă școlile cu predare în limba română, mai avem participanți din Novi Sad, copii care învață limba română cu elemente ale culturii naționale. Le mulțumim mult atât lor, cât și părinților care ne-au ajutat și financiar să organizăm, ca de fiecare dată, manifestarea noastră. În satul Voivodinț ne simțim foarte bine. Este un sat pitoresc și ne bucură faptul că, probabil, de multă vreme nu s-au adunat aici atâția copii și atâta tinerețe plină de frumusețe. Anul acesta participă 140 de copii, 40 de profesori și alte personalități; împreună cu asociațiile femeilor și ziariștii de aici, suntem peste 60 de adulți, iar în total peste 200 de persoane. Organizarea este la nivel, așa cum s-au pregătit să ne aștepte cei de la Voivodinț, de la școală. În primul rând, am înțeles că s-au implicat și asociația femeilor din sat, precum și din Coștei; pe această cale, le mulțumesc foarte mult. Vom vizita biserica și, eventual, vom merge și la Căraș, unde e moara – simbolul satului Voievodului. Sper ca toți copiii să se fi simțit bine aici.”
Școala din Voivodinț funcționează ca departament al Școlii Elementare „Coriolan Doban” din Coștei. Cu acest prilej, directorul școlii, prof. Mircea Boldovină, la inaugurarea festivă, s-a adresat cu următoarele cuvinte: „Faptul că sunteți aici arată cât de mult contează educația artistică în viața unui om. Cadrelor didactice le adresez întreaga mea apreciere. Munca voastră, discretă, dar esențială, stă la baza tuturor acestor reușite, prin dedicare, efort și multă răbdare. Doresc ca această Colonie de Arte Plastice să rămână o legătură frumoasă între școli și să ne păstrăm uniți în jurul ideii că educația, arta și comunitatea reprezintă baza unei societăți sănătoase și creative. Totodată, adresez cuvinte de mulțumire asociațiilor de femei pentru sprijinul oferit.”
Text și fotografii: Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 18 octombrie 2025