Solista noastră vocală Aneta Gașpăr s-a prezentat în fața publicului din Timișoara, acompaniată la chitară de colegul său …
Solista noastră vocală Aneta Gașpăr s-a prezentat în fața publicului din Timișoara, acompaniată la chitară de colegul său …
Citesc și cunosc alfabetul de la cinci ani. Serviciul meu este de aşa natură, încât este o binecuvântare, …
Scrie: Tatjana Daničić, psihologNu ai copii și nu te-ai căsătorit niciodată? Ești printre cei mai sănătoși și fericiți …
Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, fiind sărbătorită și în Biserica Ortodoxă …
Deci, este evidentă implicarea lui Mihai Juică în afacerile legate de înființarea Parohiei din Dobrița, mai concret, în …
La mijlocul lunii iunie, un grup de artiști, membri ai Grupului Pictorilor „Armonii cromatice” din cadrul Asociației Non-Profit …
Daniel Barbu este fiul lui Ilie și Vioarei Barbu din Satu Nou. Deja din frageda copilărie a manifestat …
Prin organizarea excelentă a turneului de minifotbal a început Vara Sportivă Vârșețeană. Organizatorul acestui eveniment sportiv tradițional este …
Având în vedere că se apropie Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina - Republica Serbia, membrii …
Cartea intitulată „Nostalgie”, scrisă de Dorina Clabeț din Sân-Ianeș, editată de autoare, a ajuns de curând de la …