Cultură

Uzdinenii, premiați la Saloanele „Liviu Rebreanu”

Uzdinenii, premiați la Saloanele „Liviu Rebreanu”

La Bistrița, în fiecare an au loc trei concursuri mari de literatură: Salonul de Epigrame, Satiră şi Umor, Festivalul de Poezie Națională „George Coșbuc” și Concursul Național „Liviu Rebreanu”.

În perioada 25-26 noiembrie, s-a desfăşurat cea de-a 41-a ediţie a Festivalului Naţional de Proză – Saloanele ,,Liviu Rebreanu”, organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, Consiliul Judeţean şi Uniunea Scriitorilor din România.
La Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa a avut loc jurizarea Concursului Naţional de Proză „Liviu Rebreanu”, juriul fiind compus din Varujan Vosganian (președinte), Valeriu Stancu (vicepreședinte), Virgil Rațiu, Olimpiu Nușfelean, Menuț Maximinian (membri) și Al. Câțcăuan (secretar).

Muzeul Memorial „Liviu Rebreanu” de la Prislop a găzduit Colocviul „Niculae Gheran şi posteritatea lui Liviu Rebreanu”. După participarea la Sf. Liturghie şi oficierea parastasului în memoria lui Liviu Rebreanu, au fost decernate premiile ediţiei din acest an a Saloanelor „Liviu Rebreanu”. Deţinătorii Premiului pentru limba română sunt prof. Teodor Rămianț, Theona Andrada Rămianț și prof. Ljubomir Koračević. SLA „Tibiscus” din Uzdin colaborarează de mulţi ani cu Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistrița, condusă de directorul Alexandru Cățcăuan.

În romanul „Românii printre români” este vorba despre abordarea românilor din afara frontierei României, Alexandru Cățcăuan fiind un pătimaș al soartei românilor din afara României și mai ales a situației în care toți cei din România știu mai mult despre românii din SUA, Germania, Franța, Italia, dar foarte puțin știu despre soarta românilor din jurul frontierelor, mai ales având în vedere că România este singura țara înconjurată de propriul popor. După aproximativ un an, prof. Teodor Rămianț a terminat cartea și a trimis-o la tipar. La carte a lucrat împreuna cu fiica sa Theona Andrada Rămianț și cu profesorul de limba sârbă Ljubomir Koračević.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 1 din 6 ianuarie