Ca în fiecare an, și mâine, în Duminica a V-a după Rusalii, ascultăm la Sfânta Biserică cuvântul evanghelic despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadara. Cred că ar trebui să știm mai multe despre geografia Țării Sfinte, pentru a înțelege comportamentul unor contemporani ai Mântuitorului. Deşi nu sunt acum dovezi concludente, în general se crede că întâlnirea lui Hristos cu demonizaţii gadareni a avut loc mai la sud de ceea ce este acum satul Kursi. Acest sat este de obicei identificat cu vechea cetate Gherghesa, de unde și numele locuitorilor, care sunt numiți și ,,ghergheseni”.
Mai trebuie să lămurim o problemă legată de numele acestui ținut. În Sfânta Scriptură tipărită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, precum şi Sfântul Evanghelist Marcu vorbesc despre „ţinutul Gadarenilor”, iar Sfântul Evanghelist Luca scrie despre „ţinutul Gherghesenilor”. Adevărul este că manuscrisele apărute de-a lungul vremii vorbesc de ,,gadareni”, ,,ghergheseni” și chiar ,,gheraseni”. De fapt, Gherasa era o cetate din regiunea Decapole și ea există și astăzi, în Transiordania, având o denumire apropiată de cea din antichitate: Jerash, dar, pentru că este situată la aproape 50 km de lacul Galileii, în sud-est, este aproape sigur că nu aici s-a întâmplat minunea din Evanghelie. Mai mult chiar, teritoriul nu era locuit de evrei, după cum menționează istoricul Iosif Flavius, care scrie că orașul era locuit în principal de sirieni, dar avea și o mică comunitate evreiască.
Știm din istorie că cetatea Gadara era în provincia romană Decapolis, și era situată la vreo 8 km spre sud-est de Marea Galileii, sau Lacul Ghenizaret. Astăzi, localitatea se numește Umm Quais și este un oraș în nordul Iordaniei, în apropiere de Gadara biblică. Cetatea este în apropiere de granița cu Israel și de granița cu Siria, pe un deal înalt de 378 metri deasupra nivelului mării. Din această localitate se pot observa astăzi Marea Galileei, Înălțimile Golan și cheile râului Yarmouk. Orașul roman Gadara s-a mai numit și Antiochia, Antiochia Semiramis și chiar Seleucia.
Pr. Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 27 iulie
