Nicolințul este un sat de câmpie, bogat în pășuni care i-a încurajat pe oameni să se ocupe de creșterea oilor. Strămoșii nicolincenilor au fost printre primii care au crescut oi cornute bogate în lână mătăsoasă din care și-au făcut cojoace. Printre familiile din Nicolinț care s-au ocupat de creșterea oilor a fost familia Pincu. Oieritul în familia lui Vichentie (77 de ani) a devenit o tradiție moștenită din tată în fiu.
,,Eu am moștenit de la străbunii mei această pasiune care mi-a rămas dragă sufletului meu. Nu mă voi despărți de oile mele dragi până la moarte. Am crescut alături de ele, iar dragostea mea pentru oi a crescut zi de zi. Astfel, mi-am petrecut întreaga viață alături de cornutele mele”, ne-a mărturisit interlocutorul. Vichentie a îndrăgit oieritul încă din copilărie, când, îndemnat de bunicul său, a mers cu oile la pășunat. El ne-a mărturisit că în familia sa, oieritul are o tradiție de peste 100 de ani. Chiar dacă a ajuns la o vârstă onorabilă, dragostea pentru oile sale rămâne neschimbată și nu intenționează să le părăsească atâta timp cât îi permit puterile.
Îi pare rău că nu are cui să le lase în moștenire, deoarece niciunul dintre membrii familiei sale, nici copiii și nici nepoții, nu sunt interesați de creșterea oilor. „Eu am preluat turma de oi de la tatăl meu, nu știu dacă o să am cui să predau stâna. M-aș bucura foarte mult dacă nepotul ar rămâne alături de mine, iar eu îl pot îndruma cum să procedeze mai departe. E trist faptul că pe cei tineri nu-i interesează prea mult creșterea oilor, pentru că este o muncă istovitoare. Nu se găsesc nici păstor la oi, iar cei care ar accepta acest lucru, cer bani mulți. Eu am crescut alături de oi și niciodată nu m-am plâns tatălui meu că era ceva greu de făcut. Toate le-am făcut, fiindcă mi-a plăcut această îndeletnicire. Pentru mine a îngriji oile e o plăcere, o fac cu bucurie, și cu nimic în lume nu aș dori să înlocuiesc această pasiune a mea”, ne-a spus Vichentie.
Vichentie își amintește cum era practicat oieritul în trecut. Nicolincenii creșteau multe turme de oi. În apropierea satului, oierii din Nicolinț au construit stână lângă stână. Livezile din jurul satului, folosite pentru pășunat, erau acoperite cu iarbă, pe care se înșirau sute de turme de oi, păzite atent de păstori și de câinii ciobănești. ,,Mi-a rămas întipărită în amintire tradiția măsuratului oilor, care, de obicei, are loc primăvara, cel mai târziu până la sfârșitul lunii mai. Respectând tradiția oierilor din sat, proprietarii de oi s-au adunat sâmbăta la stâna situată pe o pășune din apropierea satului. Acolo, fiecare familie și-a muls oile, iar laptele obținut a fost măsurat cu un baston din lemn gradat. În funcție de cantitatea de lapte produsă de fiecare turmă, sătenii știau câtă brânză vor primi în vara ce urmează.
Silvia MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 41 din 12 octombrie
