„Se pare că e vremea cuvântului scris. Niciodată mai multe ziare, niciodată mai bine puse la punct. Omul nostru, bănățeanul nostru român, și-a ales însă numai unul. De la apariție și până astăzi l-a numit «foaia». A așteptat-o cu nerăbdare, a citit-o cu drag și interes. Ea n-a dorit niciodată imposibilul. Nu mai mult, nici mai puțin decât a putut cuprinde în paginile ei, continuând același drum drept, de șiruri de ani la rând.”
Acesta este un fragment dintr-un articol publicat în urmă cu mulți ani, semnat de ziaristul pensionar al săptămânalului nostru, Ionel Miat, din Torac.
Chiar și din aceste câteva rânduri putem înțelege cum vedea dânsul jurnalistica – cea de ieri, cea de azi și, poate, chiar și pe cea de mâine.
Cine este Ionel Miat?
Ionel Miat, din Torac, s-a născut în aceeași zi cu CPE „Libertatea”, dar cu 10 ani mai târziu, deci pe 27 mai 1955. După terminarea școlii cu 8 clase din Torac, a continuat școlarizarea la Liceul „Borislav Petrov – Braca” din Vârșeț, unde a urmat cursurile secției lingvistice, iar la sfârșitul anilor ’80 a absolvit și Facultatea de Istorie și Filozofie din București. De la școala elementară din satul natal a primit oferta de a fi profesor de istorie, dar a refuzat, fiind atras mai mult de patima scrisului.
Primii pași în ziaristică i-a făcut la Radio Novi Sad – Redacția în limba română. După câțiva ani, la „Libertatea” s-a deschis un concurs pentru ziarist colaborator. A concurat și a fost admis. Meseria învățată la radio i-a adus numeroase beneficii, pentru că și atunci scria articole pentru „Libertatea”. La început, a lucrat la comemorări și publicitate, iar mai târziu a scris și articole proprii, interviuri, colaborând mai ales în domeniile agriculturii, economiei, sportului, și doar în mică măsură în cel politic. Timp de vreo șapte ani a fost ziarist-curier, adică cel care venea de la Novi Sad și ducea, de la redacția din Panciova, materialele dactilografiate la tipografie. De el depindea dacă ziarul urma să fie tipărit sau nu, deoarece trebuia să ajungă la timp la tipografia „Dnevnik” și să expedieze materialele, ca apoi să fie tipărite. A lucrat și ca ziarist-corector, iar apoi, până la pensionare, a fost ziarist din Torac, acoperind și comuna Jitiște.
Florin RAŞA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 9 august 2025