La Festivalul Păturatei pe Crumpi, desfășurat în Piața Cetății din Ciacova, județul Timiș, o prezență deosebit de apreciată a fost cea a Asociației Femeilor „Bunicuțele” din Uzdin.
Festivalul Păturatei pe Crumpi este un eveniment culinar și cultural dedicat unui preparat tradițional din Banatul de Pustă, cu rădăcini adânci în istoria regiunii. Evenimentul a avut loc pe 14 iunie, în Piața Cetății din Ciacova, județul Timiș. A fost organizat de Primăria orașului Ciacova și Romana Rista, diplomat culinar și inițiator al proiectului „Zestre Culinară” .
Îmbrăcate în portul popular specific zonei Uzdinului, membrele asociației le-au oferit vizitatorilor nu doar o incursiune în patrimoniul cultural românesc din Voivodina, ci și o experiență culinară autentică. Standul lor a atras atenția printr-o bogată selecție de dulciuri de casă, pregătite după rețete tradiționale, dar mai ales prin demonstrația culinară în care au preparat, în fața publicului, valușche în danf – un preparat de suflet, gătit la aburi, moștenit din vechile tradiții uzdinene.
Prin prezența la festival, „Bunicuțele” din Uzdin au contribuit nu doar la diversitatea gastronomică a evenimentului, ci și la întărirea legăturilor culturale între românii de pe cele două maluri ale Dunării.
Demonstrând măiestrie și ospitalitate, membrele Asociaţiei Femeilor „Bunicuțele” au oferit explicații despre rețete, au împărtășit amintiri și au dovedit că tradiția culinară românească nu are granițe. Publicul a apreciat nu doar savoarea preparatelor, ci și valoarea identitară a acestora, mulți dintre participanți recunoscând gusturi din copilărie sau descoperind pentru prima dată specificul gastronomic al românilor din afara granițelor țării.
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 24 din 21 iunie 2025