La sfârșitul anului 2020, portalul Agroklub a organizat un concurs cu premii sub numele „Legumele mele”. Fiindcă sunt …
La sfârșitul anului 2020, portalul Agroklub a organizat un concurs cu premii sub numele „Legumele mele”. Fiindcă sunt …
În această ediție o prezentăm pe europarlamentara, Maria Grapini, care are o pasiune aparte și pentru flori, pentru …
Dialog cu doamna Rodica Meirosu despre evenimentul de la Reșița, administratoarea grupului „Semințe cu suflet”Bună ziua, doamna Rodica …
Iubitorii de câini au avut ocazia să viziteze cea de-a doua ediție a expoziției naționale de câini „CAC”, …
În cadrul celui de-al patrulea ciclu al proiectului „Plantează un copac”, intitulat „Societatea naturii sau natura societății?”, elevii …
Marina Scutaru, născută Mohan s-a născut la Petrovasâla în familia Ieliței și a lui George/Ghiță/ Mohan.Fiind mezina familiei …
Acum câțiva ani, când am vizitat orașul german Gutersloh care se găsește în regiunea Nordheim Westfalen aproape de …
Pe data de 8 aprilie, membrii grupului „Seminţe cu suflet”, au dăruit din suflet semințe de legume și …
Manifestarea „Târgul de Paști” la Panciova a avut loc în perioada 6 – 12 aprilie a.c. pe platoul …
Asociația Artiștilor Creativi și Centrul Cultural din Vârșeț, au organizat weekendul trecut un târg de primăvară dedicat Sărbătorilor …