Colaborarea dintre Casa de Presă şi Editură ,,Libertatea”, pe de o parte şi Forumul Democratic al Germanilor din …
Colaborarea dintre Casa de Presă şi Editură ,,Libertatea”, pe de o parte şi Forumul Democratic al Germanilor din …
În urmă cu mai bine de un deceniu, un moment proeminent al existenţei noastre ne-a adus în memorie …
Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova a reprezentat cu onoare comunitatea românească din Serbia la două …
Publicat sub egida Editurii Românilor Independenți din Serbia (RIS), Album Monografic I, Fizeș, jud. Caraș-Severin, semnat de cercetătorul …
În zilele de 25 și 26 aprilie, la Centrul Cultural al orașului Niš a avut loc prima ediție …
Pe data de 29 aprilie, la Biblioteca orașului Vârșeț a fost lansat noul roman al lui Borivoje Boro …
Pe data de 23 aprilie, la librăria „Bulevar books” din Novi Sad, a avut loc lansarea cărții despre …
La Uzdin, pe data de 25 aprilie, a avut loc un eveniment spiritual deosebit, dedicat cinstirii Sfântului Mare …
Concursul „Ce știi despre circulația rutieră”, destinat elevilor școlilor elementare, s-a desfășurat pe 26 aprilie la Uzdin. Aproximativ …
La Covăcița, localitate recunoscută pe plan mondial pentru bogata tradiție a picturii naive, a avut loc prima ediție …