CONVORBIREA CU RECTORUL UNIVERSITĂȚII, PROF. DR. COSMIN ALIN POPESCU

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (I)

În cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara se află șase facultăți: Facultatea de Agricultură, Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate, Facultatea de Management și Turism Rural, Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Inginerie Alimentară și Facultatea de Bioingineria Resurselor Animaliere.

Universitatea există din anul 1945 și a început ca o specializare înființată de Regele Mihai I printr-un decret regal semnat de Majestatea Sa. La Timișoara a început învățământul superior cu specializarea de inginerie în agricultură. În anul 2025, Universitatea a sărbătorit 8 decenii de existență. După 80 de ani, Universitatea, plecând de la un număr foarte mic de dascăli, un număr relativ mic de studenți, câteva zeci de studenți, acum are aproape 7000 de studenți. Se apropie de 600 de angajați ai Universității, profesori, cercetători și corp administrativ. Universitatea are peste 30 de programe de licență, peste 30 de programe de masterat și 7 domenii în care Universitatea dezvoltă și școală doctorală.

„În ceea ce privește reprezentarea studenților în Universitate, spuneam că ne apropiem de cifra de 7000 de studenți. Sunt studenți prezenți din România, din toate județele țării, dar ne bucurăm să avem studenți și din străinătate. Acum în universitatea noastră studiază în limba română, limba engleză și limba franceză, studenți din 45 de țări. Sunt studenți care vin din Europa Centrală, Europa de Est, Europa de Vest… Dacă ne referim la zona noastră, studenți care vin din Ungaria, Serbia… Și mă bucur să spun că avem studenți foarte buni care vin din Serbia, dar deopotrivă studenți care vin din Franța, din Germania, din Italia, din Belgia, din Spania, din Nordul Africii, din Centrul Africii, din Statele Unite ale Americii, din Canada, din Australia, din Israel, din Asia îndăpărtată. Deci practic vorbim de 45 de state, care sunt prezente la momentul acesta în Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara”, a declarat rectorul Universității, prof. dr. Cosmin Alin Popescu.

Studenții au diplomele reconoscute în România, dar și în afara țării, aspect care este foarte important. Iar, faptul că se predă în limbi de circulație internațională pe lângă limba română, și în limbile engleză și franceză, și la licență și la master și la doctorat, este legat de faptul că, în universitate, sunt multe cadre didactice care au studiat în afara țării, în țări vorbitoare de limbă engleză sau franceză.

„În privința condițiilor sau aspectelor materiale, legate de infrastructura de educație, chiar zilele acestea am discutat despre niște proiecte pe care le implementăm începând cu anul 2025. Este vorba de proiecte de infrastructură. Anul trecut, Universitatea noastră, a semnat prin finanțare europeană, proiecte de aproximativ de 200 de milioane de RONI, ceea ce este foarte important pentru noi, arătând deschiderea noastră spre finanțările europene, către fondurile care vin din Uniunea Europeană. Și aici vorbim de proiecte care vin în sfera cercetării, proiecte care vin pe zona de educație și proiecte care vin pe zona de dezvoltare a microproducției.

Aș putea să vă vorbesc despre o stație de biogaz, care este finalizată cu fonduri norvegiene, în care deșeurile ale Universității sunt introduse pentru partea aceasta de reciclare în această stație de biogaz, rezultând energie electrică și apă caldă. Un alt proiect este finalizat, legat de infrastructură, este vorba de o mică fabrică de sucuri și conserve, finanțată tot pe fonduri europene, prin Ministerul Agriculturii și de asemenea proiecte de impact pentru cercetare, finanțate prin Agenția de Dezvoltare Regională, fonduri europene, vorbind, în cazul acesta de o dotare pe partea de cercetare a aproximativ 25 de milioane de RONI”, a declarat domnul Popescu.

Daniela BAKIĆ SCUMPIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 9 din 28 februarie 2026

  • slot gacor