Acesta ar fi moto-ul zilei de Dragobete, sărbătorită în fiecare an pe 24 februarie. O zi închinată iubirii, aidoma Zilei de Sf. Valentin, dar cu un profund specific românesc. Își trage rădăcinile în trecutul îndepărtat al poporului român, constituind una dintre cele mai frumoase tradiții plină de semnificații, interpretări și superstiții.
De Dragobete îndrăgostiții își fac daruri, cei căsătoriți își reafirmă iubirea, iar cei care nu au încă o pereche, acum e momentul cel mai potrivit să o caute. De aceea se spune că Dragobetele este ziua constituirii perechilor, atât pentru oameni, cât și pentru păsări.
În calendarul popular, ziua de Dragobete marchează începutul vremii frumoase, a primăverii, a renașterii naturii. Oamenii se înseninează și lasă în urmă frigul și urâtul de peste iarnă.
Legenda lui Dragobete
Conform tradiției, Dragobete ar fi fost fiul Babei Dochia. La naștere, Dragobete a avut patru ursitori de seamă, care i-au oferit daruri din cele mai alese. Prima ursitoare a fost Primăvara care i-a oferit iubirea. A doua ursitoare a fost Vara, care i-a dat în dar dulceața fructelor și căldura dragostei. A treia ursitoare a fost Toamna, care i-a dăruit un fluier pentru a înveseli oamenii cu cântecele lui. Ultima ursitoare a fost Iarna, care i-a oferit o îmbrăcăminte albă, imaculată, cu sclipiri de diamante. Dragobete era un tânăr chipeș și voinic care influența în bine viața celor pe care îi întâlnea. Apărea în visele tinerilor pentru a-i învăța tainele iubirii. Astfel, a devenit zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.
Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubăreț, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile. Posesor al acestor daruri, Dragobete reușea să seducă fiecare tânără care îi ieșea în cale, motiv pentru care a devenit un simbol al dragostei și al iubirii. Se spune că Dragobete, după ce a murit, s-a transformat într-o plantă numită Năvalnic, plantă care apare primăvara în mai toate poienile. Această plantă se folosește, conform tradiției populare, pentru descântece de dragoste și pentru tratarea rănilor. De aici, sărbătoarea de „Dragobete” a primit denumirea de „Năvalnicul”.
Eufrozina GREONEANȚ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 9 din 27 februarie 2021
