În perioada desfășurării ședinței Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić a întreprins o serie de întrevederi cu mai mulți reprezentanți ai statelor membre ale ONU.
Subiectul principal al acestor întruniri a fost Rezoluția referitoare la Srebrenica și poziția Serbiei vis a vis de această rezoluție. Astfel, o primă întâlnire a avut-o cu statele membre din grupul african, statele membre din grupul Latino-American și Caraibe precum și cu președintele Adunării Generale a ONU, Dennis Francis și Consilierul Special pentru Prevenirea Genocidului, Alise Wairimu Nderitu.
După cum a menționat președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, la recepția oficială care a avut loc cu această ocazie, reprezentanții țărilor membre ale ONU au primit documentul oficial al Serbiei și justificarea Rezoluției referitoare la Srebrenica, menționând că Serbia a încercat să explice adevărul despre genocidul de la Srebrenica. Prin acest demers, după cum a menționat Aleksandar Vučić, „Serbia a arătat că regretă acel eveniment tragic care a avut loc la Srebrenica și pledează ca autorii crimei să fie pedepsiți dar că Serbia luptă pentru elucidarea adevărului și nu poate accepta ca întreaga națiune să fie condamnată”.
Eufrozina GREONEANŢ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 18 din 4-11 mai