Începutul primăverii este așteptat cu nerăbdare, fiind însoțit de numeroase obiceiuri care marchează această schimbare a anotimpurilor.
În ultimii ani, tradiționalul Mărțișor a început să fie sărbătorit și în estul Serbiei. La sediul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Kučevo, în mijlocul poveștilor și basmelor transmise de localnici, a fost vestit începutul unui nou ciclu al anului. Anul acesta, Asociația ,,Poiana Lungă” din Cerovica a fost gazda și organizatoarea evenimentului.
Participanții la program, copiii care au recitat poezii, dar și toți cei care au dorit, au primit tradiționalele brățări împletite din șnur alb-roșu. Poezii dedicate primăverii au recitat Alexandar Jovanović din Požarevac, Antonia Jenić și Antonia Iris Glišić din Žitkovica. Cântecele au fost interpretate de Mitra, Petra și Mihai Trailović din Bukovska. La vioară au cântat Kristijan Ilić din Krivača, de lângă Golubac și Lazar Čikarević din Kučevo. Cel mai tânăr participant, Božidar Žurkić, împreună cu Božidar Matušić, a încântat publicul la acordeon. La clarinet și fluier a cântat Saša Šoršoković, iar Siniša Babić și Vidoje Stojanović au acompaniat momentul la fluier. Ratko Cvetković din Kobilje a interpretat cântece populare în costum tradițional.
Evenimentul a fost deschis cu un discurs de bun-venit rostit de vicepreședinta Consiliului Național al Minorității Naționale Române, dr. Jasmina Glišić. Moderatorul Mihajlo Jovanović a prezentat povestea despre Baba Marta.
Un obicei străvechi, care încă poate fi întâlnit, este așa-numitul priveg, un foc mare aprins în mijlocul satului în memoria celor răposați. În jurul focului se aduc coșuri cu mâncare și lumânări, oferite ca ofrandă pentru sufletele celor plecați. Acest ritual marchează zăpostitul, ultima zi înainte de începerea postului Paștelui. Deși sensul profund al acestei tradiții s-a pierdut în timp, obiceiul aprinderii focului în sat și al pomenirii morților a rămas, însoțit uneori de ofrande alimentare, dar mai ales de momente de comuniune și povestiri la lumina flăcărilor, până când focul se stinge.
Jasmina GLIŠIĆ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 8 martie 2025