În fiecare localitate există acei oameni rari, care, dintr-o vocație tăcută, se implică neobosit în viața comunității, purtând pe umeri nu doar grija prezentului, ci și visul unui viitor mai bun. La Sărcia, un astfel de om este Pavel Popovici, un nume ce a devenit sinonim cu dăruirea, cu păstrarea tradițiilor și cu spiritul comunitar autentic. Amabil, mereu pregătit să ajute și să fie de folos atât sătenilor, cât și cunoscuților, este prezent la mai toate evenimentele organizate în spațiul nostru minoritar, dar și mult mai larg.
Născut în 1961, Pavel nu este doar un fiu al satului său, ci un adevărat reper identitar al românilor din Banat, un om care și-a închinat viața culturii, sportului, credinței și valorilor moștenite din străbuni – cu demnitate, cu inimă largă și cu o devotare exemplară. Pavel are o soră mai în vârstă, pe Otilia, care după moartea soțului, trăiește cu Pavel și tatăl lor în casa părintească. Mama le-a murit în anul 2015.
Pavel a terminat școala elementară în Sărcia, la Sečanj a terminat Școala Medie de Mecanică, tehnician în mecanică, după care a înscris școala superioară dar nu a terminat-o. Un an a lucrat la fabrica de piese pentru tractoare ,,IMT” din Jaša Tomić, la o presă. ,,Am ajutat părinții la agricultură, aveam tractoare și toate ustensilele necesare. Am lucrat circa 50 de jugăre de pământ. Pe vremea respectivă s-a trăit frumos din agricultură. Și am rămas să cultiv pământul, și în timpul liber să mă ocup de cultură și sport”, transmite.
Copilărie pe stradă și visuri pe gazon
„Toată copilăria mea am petrecut-o cu mingea pe stradă, jucând fotbal”, își amintește cu nostalgie Pavel. Într-o vreme în care străzile Sărciei răsunau de glasuri de copii și râsete, cel mai mare vis al lui era să ajungă fotbalist. A făcut primii pași în sport în echipa școlii generale, unde a jucat handbal, baschet și fotbal, iar talentul său l-a propulsat rapid către Clubul de Fotbal „Radnički” din satul natal. A fost o perioadă în care mingea de fotbal însemna mai mult decât un simplu obiect – era o speranță, un destin în formare.
Visul a fost însă frânt brusc în 1979, când o accidentare gravă i-a rupt nu doar încheietura piciorului, ci și parcursul spre o carieră profesionistă. „Pe vremea respectivă să joci fotbal pentru un club era precum un vis. Toți băieții își doreau să se antreneze la club și pentru mine era o mare onoare că eram printre cei aleși. Din anul 1975 am început să mă antrenez, și la doar câteva luni eram ales să joc printre primii 11 ca marginea de stânga. În 26 august 1979 m-am accidentat la picior în cadrul unui meci, având ca urmare ruperea încheieturii la piciorul stâng. Echipa medicală mi-a bandajat piciorul și am avut o operație serioasă, cu un șurub în picior, despre care abia ulterior am aflat că îl am”, începe povestea Pavel. În iarna acelui an trebuia să treacă să joace fotbal pentru Clubul „Proleter” din Zrenianin.
„Într-o clipă, totul s-a destrămat”, spune cu o sinceritate dureroasă. Dar nu a renunțat. Dimpotrivă, și-a transformat dezamăgirea într-o misiune nobilă: aceea de a forma tinerele generații.
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 24 din 21 iunie 2025
