Prestaţie remarcabilă, răsplătită cu locul I

Asociația Femeilor „Valea Teiului” s-a remarcat la cea de-a V-a ediție a Festivalului Graiului, Portului, Obiceiurilor și Cântecului Popular, desfășurat în localitatea Revetiș, județul Arad, România. Acest eveniment, dedicat conservării și promovării tradițiilor, a reunit participanți din diverse colțuri ale României, dar și din Serbia, Banatul sârbesc, Valea Timocului și chiar Ungaria. Participarea activă și succesul obținut de asociația femeilor din Coştei, reflectă angajamentul și pasiunea pentru păstrarea moștenirii culturale.

Pentru a surprinde atmosfera și a afla mai multe despre concepţia acestui festival, am stat de vorbă cu prof. Veronica Stefan, președinta Asociației Femeilor „Valea Teiului”, care ne-a împărtășit câteva dintre impresiile sale: „Am mai încheiat încă o săptămână cu mai multe succese și suntem mulțumite de ceea ce am realizat. De data aceasta ne oprim la călătoria noastră în localitatea Revetiș, județul Arad, România, unde a avut loc Festivalul Graiului, Portului, Obiceiurilor și Cântecului Popular, ediția a V-a. Cu această ocazie, am fost invitate de domnul Pavel Cristea, președintele Asociației Social-Culturale Tradiționale «Străjerii Cociubei», pe data de 25 august. Evenimentul a fost foarte frumos, fiind prezenți oaspeți și din Ungaria, pe lângă oaspeții din Serbia, din Banatul sârbesc și Valea Timocului, și, bineînțeles, din diferite părți ale României. Prin toate activitățile desfășurate s-a demonstrat că de fapt «graiul ne unește», sub a cărui deviză s-a desfășurat ediția din 2024 a festivalului amintit. ”

Un moment deosebit al evenimentului a fost concursul de gătit intitulat „Tocana ca la români”. Asociația Femeilor „Valea Teiului” a participat cu o rețetă originală, „Gulaș ca la Coștei”, care a obținut locul I, demonstrând încă o dată măiestria și priceperea în arta culinară a membrilor săi. „Am obținut locul I, dovadă că suntem bune bucătărese, ceea ce ne-a bucurat foarte mult”, a adăugat prof. Veronica Stefan.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 36 din 7 septembrie