Spiritualitate

Prima duminică a Postului Mare, ne aduce aminte de biruința creștinismului

Prima duminică a Postului Mare, ne aduce aminte de biruința creștinismului

Încă din primele secole, Biserica a fost atacată de tot felul de eretici sau de schismatici, adică de oameni care s-au abătut de la credința cea adevărată. Toate aceste frământări au provocat neînțelegere și dezbinare între creștini, motivele fiind foarte diferite.

Ca o reacție imediată, Părinții Bisericii au organizat sinoade locale în diferite locuri din Răsăritul creștin. Pentru că multe erezii au cuprins o mare parte din creștinism, au fost convocate Sinoadele Ecumenice, cu participarea episcopilor din întreaga Biserică creștină de atunci.

Primul Sinod Ecumenic a fost la Niceea, în anul 325. Până la Sinodul Ecumenic de la Constantinopol, din anii 680-681, al șaselea convocat de Sfinții Părinți, au date hotărâri pentru adevărurile esențiale ale creștinismului. La primele două sinoade ecumenice a fost compus și Crezul pe care îl rostim și astăzi în toate bisericile ortodoxe. Atunci s-a statornicit învățătura despre dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu și a Sfântului Duh, unirea firii dumnezeiești și a firii omenești prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, existența a două voințe, a două firi – omenească și dumnezeiască – în Iisus Hristos.

Toate acestea nu au fost doar simple teorii, ci au avut o legătură directă cu mântuirea sau dobândirea vieții veșnice. Tocmai de aceea, Sfântul Atanasie cel Mare spunea că : „Dacă Hristos nu este Dumnezeu, El nu mă poate îndumnezei pe mine”. Prima duminică a Postului Mare, ne aduce aminte de biruința creștinismului asupra altei erezii foarte periculoase. În secolul al VIII-lea a apărut o erezie ce susținea că icoanele și sfintele moaște nu trebuiesc cinstite, pentru că asta ar fi idolatrie, condamnată de porunca a doua din Decalog: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti lor” (Ieşirea 20, 4-5). Împărații bizantini Leon al III-lea Isaurul (717-741) și fiul său Constantin al V-lea Copronimul (741- 775), au fost ,,iconoclaști” și au pornit o luptă aprigă împotriva icoanelor, hotărând înlăturarea lor din biserici și din casele credincioșilor și arderea lor, indiferent de valoare lor istorică sau artistică. Pentru că nu au vrut să renunțe la cinstirea sfintelor icoane, mulți conducători ai Bisericii, mulți clerici și credincioși au fost desfigurați, exilați și chiar uciși și foarte multe mănăstiri au fost arse sau dărâmate, iar în unele, icoanele pictate și mozaicurile cu temă creștină au fost distruse sau acoperite cu tencuială. Distrugerea cultului icoanelor a continuat și în timpul lui Leon al IV-lea Hazarul (775-780).

Pr. Petru BERBENTIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 12 din 23 martie