La studioul Centrului „Millennium” din Vârșeț a fost marcată, pe 21 februarie, Ziua Internațională a Limbii Materne, printr-un bogat program cultural-artistic, organizat de Căminul Tineretului, cu participarea numeroaselor comunități naționale din oraș.
La eveniment au fost prezenți, pe lângă dr. Tatiana Petrică, director interimar al Căminului Tineretului, dr. Traian Căcina, membru în Consiliul Executiv al orașului, responsabil pentru cultură, și Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul General al României la Vârșeț.
La începutul programului, cu câteva cuvinte s-au adresat dr. Traian Căcina, în limba sârbă, și Daniel Bala, în limba engleză. A urmat directoarea interimară a Centrului de Tineret, dr. Tatiana Petrică, care i-a salutat pe toți cei prezenți în sală și a explicat că sărbătorim cuvântul pe care îl rostim, pe care îl gândim, îl visăm și îl iubim. Sărbătorim limba noastră maternă ca fundament al identității și ca punte între culturi.
Ziua Internațională a Limbii Materne este sărbătorită în fiecare an pe 21 februarie, cu scopul de a păstra diversitatea lingvistică, identitatea culturală și înțelegerea reciprocă între oameni. Limba nu este doar un mijloc de comunicare, ci este purtătoare de istorie și tradiție, precum și de spiritul comunității care o folosește. Orașul Vârșeț este un exemplu de mediu multietnic în care, pe lângă limba sârbă, se folosesc și limbile comunităților naționale.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 9 din 28 februarie 2026









