În fiecare an, pe data de 29 iunie, se face pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cei doi apostoli sunt sărbătoriți împreună pentru că au murit în aceeași zi, de 29 iunie a anului 67, în timpul prigoanei creștine declanșată de împăratul roman Nero.
Această zi este denumită popular Sânpetru de Vară. Aduce cu sine o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii. În popor, ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinţii Petru şi Pavel, marchează mijlocul verii agrare şi timpul secerişului.
Vegetația și timpul calendaristic ajung la maturitate în prima lună a verii, când ziua este cea mai lungă de peste an. Totuși, recoltele, oricât de promițătoare s-ar arăta, nu pot fi sigure. În luna iunie, orice furtună, vijelie sau ploaie torențială poate distruge lanul de grâu și porumb, livezile sau vița de vie.
Sânpetru de Vară
Sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva ploilor abundente şi pentru ca grânele lor să fie bogate. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afară. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul. Începând cu ziua Sfinților Petru și Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă până în anul viitor când pot fi auziți de Buna Vestire.
Sânpetru de Vară este despărțit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiția populară Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. În vremurile de demult, când oamenii erau foarte credincioși, Sânpetru de Vară umblă pe Pământ, singur sau însoțit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu îl consultă la luarea unor decizii. În povestirile și snoavele populare Sânpetru este un om obișnuit: se îmbracă în straie țărănești; se ocupă cu agricultura, creșterea animalelor și, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic și bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredințează porțile și cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cerești, împarte hrana animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunți prin topire și a deveni mai puțin periculoasă, etc. La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Măcinici, Sângeorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopții, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu.
Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. Înainte de a o slobozi, el o fierbe trei zile la rând pentru a o mărunţi astfel încât să nu afecteze prea tare ogoarele muritorilor. Când tunetele se aud cumva înăbuşit ori se izvodeşte huruit mare în ceruri înainte de ploaie, se spune că Sfântul Petru a pus la fiert piatra pentru grindină.
O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, Sânpetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.
Moşii de Sânpetru
În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi – sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de Sânpetru. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau.
Astfel, în mai toate zonele țării, în ziua de Sânpetru, credincioșii merg la biserică cu mere, colivă, colaci și miere în faguri pentru a fi sfințite. După slujbă le împart de pomană în memoria celor ce s-au înălțat la ceruri. Prin acest obicei, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel poartă și numele de Moșii de Sânpetru.
Eufrozina GREONEANȚ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 3 iulie 2021
