Pe data de 13 iunie a.c. Preasfințitul Părinte Daniil a vizitat Biserica Ortodoxă Română din Sân Ianeș ,,Iubiți …
Pe data de 13 iunie a.c. Preasfințitul Părinte Daniil a vizitat Biserica Ortodoxă Română din Sân Ianeș ,,Iubiți …
Nedeia Satului Nou, Rusaliile, a îmbrăcat localitatea amintită în haine de sărbătoare timp de trei zile. Sâmbătă (19 …
Seleușenii aparțin și ei comunității românești de pe aceste meleaguri care au rămas fideli tradițiilor întipărite în memoria …
Petrovicenii își păstrează cu sfințenie obiceiurile lăsate din străbuni. Conform tradiției strămoșești, petrovicenii, și în acest an, au …
Pe data de 10 iunie, Asociația Femeilor „Boboacele” a sărbătorit patronul său spiritual, Înălțarea Domnului. Din cauza pandemiei, …
Numele lunii iunie (în latină – Iunius) vine de la zeița Iuno, soția lui Jupiter și protectoarea femeilor …
Paştele, cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, …
Praznicul Învierii Domnului sau Paștile este cea mai mare sărbătoare a Bisericii creștine, întrucât aceasta reactualizează în fiecare …
Ne amintim în aceste zile de câteva dintre poeziile despre Sfintele Paști care au fost o inspirație pentru …
Paştele este sărbătoarea primăverii, anotimpul în care se naşte lumina şi căldura. Primăvara natura se trezeşte şi îşi …