Periscop local - Alibunar

Păstrarea obiceiurilor este un lucru sfânt

Păstrarea obiceiurilor este un lucru sfânt

Petrovicenii își păstrează cu sfințenie obiceiurile lăsate din străbuni. Conform tradiției strămoșești, petrovicenii, și în acest an, au sărbătorit două evenimente importante: Nedeia satului și praznicul Pogorârea Sfântului Duh, în popor cunoscută sub numele de Rusalii.

Nedeia satului a fost marcată prin organizarea unor numeroase manifestări adiacente, care a adunat pe toate rudeniile și pe toți prietenii care prețuiesc valorile culturale a unui popor.
Sâmbătă, 19 iunie curent, pe platoul din fața Casei vănătorilor din centrul satului, a fost organizat concursul culinar – Pregătirea fasolei la ceaun ,,Pasulijada”, ediția a X-a, la care au participat 26 de echipe din comuna Alibunar și din localitățile din împrejurimi. Celor mai buni bucătari plasați pe primele locuri, le-au fost decernate trofee și câte un ceaun, în speranța că își vor da întâlnire și anul viitor pentru a dovedi că au pregătit cea mai apetisantă fasole, o mâncare solicitată de toate generațiile. Un juriu de competență a decis următoarele: Premiul I a revenit echipei ,,Dve kume”, Premiul II a aparținut echipei ,,Neven”, iar pe locul III s-a plasat echipa ,,Bariton-bas” din Petrovasâla. Premiile au fost decernate de consilierul Milan Jovanović care, printre altele a spus că, este onorat pentru faptul că i-a revenit obligația de a împărți premiile celor mai buni bucătari care au participat la concursul de pregătire a fasolei. În numele organizatorului a mulțumit Zoran Maksimović, secretarul Comunității locale, urându-le tuturor participanților să petreacă clipe agreabile în compania muzicii alături de sărbătoriți.
Manifestarea culinară a fost sprijinită de comuna Alibunar, precum și de sponsorii din sat, cărora s-au alăturat și oamenii de bună-credință.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 26 iunie 2021