Numeroase persoane importante din diferite domenii au înnobilat cu prezența, gândurile și ideile lor paginile săptămânalului ,,Libertatea”, iar de data aceasta am fost onorați să stăm de vorbă şi cu dl academician Gheorghe Păun care, fără doar și poate, este una dintre cele mai ilustre personalități al prezentului. Este omul care nu numai că este prezent în diferite domenii ale ştiinţei, ci le și dă sens.
- Lucraţi și trăiţi în medii cu adevărat multidisciplinare: matematică, informatică, ştiinţe sociale, semiotică, biologie, cultură. Toate vă preocupă la maximum şi aveţi rezultate excepţionale în majoritatea dintre domeniile amintite. Cum coexistă aceste domenii în cazul d-voastră?
Este o întrebare care mi s-a pus de multe ori. Cel mai adesea răspund scurt, cu ceva de genul „nu există nicio incompatibilitate între investigarea ştiinţifică şi activitatea literară”. De data aceasta am pus fraza între ghilimele, pentru că este aproape ad litteram parte dintr-o afirmaţie a lui Mircea Eliade, care, în 1977, spunea: „Aparţin unei tradiţii culturale care nu acceptă incompatibilitatea între…” Iertată fie-mi alăturarea, nu mă revendic deloc ca parte a unei tradiţii, îmi ştiu măsura şi locul (adaug repede şi faptul că nu trebuie să se creadă că am citate potrivite „la purtător”, de data aceasta s-a nimerit ca tocmai acum să tehnoredactez revista ,,Curtea de la Argeş” pe luna martie, iar într-un articol din ea apare citatul respectiv, care prea se nimereşte „la temă” ca să nu-l folosesc…). Eliade dă exemple clasice, Eminescu, Cantemir, Hasdeu, Iorga, Pârvan, eu l-aş adăuga pe el şi, desigur şi matematicieni: Dan Barbilian/Ion Barbu, Solomon Marcus, Octav Onicescu, Grigore C. Moisil şi mulţi alţii. Iarăşi insist pe păstrarea proporţiilor: aceştia, generaţiile lor „de aur”, au fost profesori ai mei şi profesori ai profesorilor mei, fac parte din Panteonul matematicii şi culturii româneşti. Alăturarea de ei este o impietate.
Am însă şi răspunsul autobiografic (la şaptezeci şi încă de ani, am dreptul să fac aprecieri asupra mie-mi, ba chiar să pretind că pot fi neutru): Sunt Săgetător, deci „neastâmpărat”, atras de călătorii (nu numai pe hartă). Vin dintr-un sat de munte, Cicăneşti-Argeş, unde, pe la finalul anilor 1950, un fiu de ţărani cam trebuia să-şi imagineze singur jocurile şi, mai ales, să-şi bricoleze singur jucăriile – nici nu ştiţi ce şcoală de creativitate multidisciplinară este asta…
Apoi, poate şi mai important, am avut noroc! Părinţi ţărani veritabili, dar inspiraţi în privinţa educaţiei copiilor, profesori inimoşi în şcoala generală, întâlnirea cu „contagiosul” Solomon Marcus la momentul potrivit, cel al alegerii carierei, locuri de muncă aproape tot timpul de cercetare (le compar cu cele „de producţie” precum şi cu cele didactice, care au rigori diferite, cer cu totul alt program de lucru). Cercetător fiind, am fost aproape tot timpul propriul meu şef; pe de o parte, exigent până la limită, a ţinut totdeauna minte (el, şeful…) tot ce am promis să fac şi nu m-a lăsat niciodată să lenevesc, pe de altă parte, flexibil şi eficient (el, şeful…), adept al „conducerii prin obiective, nu prin excepţii” – nu detaliez, e subiect important. Peste toate, am avut norocul de a întâlni un mare număr de oameni inteligenţi şi creativi, în ţară şi prin lumea largă (după schimbările din Decembrie 1989). Am mult peste 100 de colaboratori, din zeci de ţări, ceea ce, cred, e un mic record.
Valentin MIC
Articolul integral îl puteți citi în numărul 60 din 25 februarie
