Turtele dulci decorate de cei mai mici

Tradițional, în fiecare an, de Sâmbăta lui Lazăr, Asociația Femeilor „Novoseljanke / Boboacele” din Satu Nou reușește să aducă o notă de farmec și bucurie în inimile copiilor, prin organizarea unui program special conceput pentru ei.

Nici anul acesta nu a făcut excepție: la data de 4 aprilie, harnicele și inimoasele membre ale asociației au pregătit cu migală delicioasele turte dulci, transformate ulterior în veritabile opere de artă de către copii, care și-au pus în valoare imaginația și spiritul creativ.
Atelierul de decorare a reunit aproximativ 20 de copii, majoritatea elevi ai Școlii Elementare „Žarko Zrenjanin” din localitate, restul fiind preșcolari și copii mai mici din sat, animați de dorința de a participa și ei la această activitate frumoasă.
Femeile implicate în organizare s-au ocupat cu devotament de toate detaliile: de la prepararea turtelor și pregătirea materialelor necesare decorării, până la realizarea unor ornamente cu motive pascale puse la vânzare, expuse pe un stand special amenajat, spre încântarea vizitatorilor. De altfel, și turtele dulci au fost decorate în spiritul sărbătorii pascale, ceea ce a contribuit la amplificarea entuziasmului și a inspirației celor mici.

Pe parcursul atelierului, copiii au fost îndrumați cu răbdare și grijă de către membrele asociației, care le-au explicat, pas cu pas, tehnicile de decorare, încurajându-i să-și exprime liber creativitatea. La finalul activității, fiecare participant a plecat acasă cu propria creație – o prăjitură decorată cu migală, devenită un suvenir dulce.
Fără îndoială, aceste ateliere de decorare a turtelor dulci s-au transformat într-o tradiție locală, îndrăgită și așteptată cu nerăbdare an de an, mai ales de copii.

Teodora Smolean

Articolul îl puteți citi în numărul dublu 15-16 din 11-18 aprilie 2026